Skip to content

Singurul șef de stat din Europa care a mers la învestirea lui Trump deplânge că țara sa va fi afectată grav de taxele vamale

Introducerea unor noi taxe vamale de către Statele Unite, așteptate să fie anunțate miercuri de președintele Donald Trump, va afecta grav producătorii italieni, a declarat la Roma prim-ministra Giorgia Meloni, considerată o apropiată a liderului de la Casa Albă în rândul șefilor de stat din Europa, relatează Reuters.

Trump este așteptat să facă o declarație privind noile taxe vamale decise de administrația sa la ora 20:00 GMT, 23:00, ora României, Grădina de Trandafiri a Casei Albe.

Declarațiile sale anterioare privind o zi a „eliberării” Americii de produsele străine îi îngrijorează pe analiștii economici, Reuters notând că o politică largă în acest sens a Washingtonului va răsturna decenii de liberalizare a comerțului internațional, crește riscurile de majorare a costurilor și va provoca, probabil, represalii din toate direcțiile.

„Este clar că introducerea unor noi taxe vamale ar avea repercusiuni grave pentru producătorii italieni”, a declarat Meloni în timp ce găzduia o ceremonie de premiere dedicată gastronomiei italiene.

Meloni, care a fost mai precaută decât alți lideri ai UE în ceea ce privește modul în care blocul comunitar ar trebui să reacționeze la taxele vamale decise de Trump, a spus miercuri că nu exclude „răspunsuri adecvate” pentru a apăra produsele italiene.

Premiera Italiei, pe care unii analiști au descris-o drept o posibilă „îmblânzitoare” a lui Trump, a fost singurul șef de stat din Europa care s-a deplasat în luna ianuarie la Washington pentru a participa la ceremonia de învestire a liderului republican pentru al doilea său mandat prezidențial.

Giorgia Meloni alături de președintele argentinian Javier Milei și doi reprezentanți ai Chinei la ceremonia de învestire a lui Donald Trump pentru al doilea său mandat de președinte, FOTO: Shawn Thew / UPI / Profimedia

Ministrul de externe al Italiei avertizează Europa să nu reacționeze „instinctiv” față de Trump

În mod tradițional, liderii străini nu participă la inaugurarea președinților americani. Dar Meloni a declarat că a fost invitată. Unele surse din Italia afirmau la momentul respectiv că invitarea acesteia la ceremonie este un gest care arată marele respect al lui Trump pentru Italia și lidera ei.

Trump a invitat o serie de politicieni europeni de extremă dreapta la inaugurarea sa, inclusiv pe britanicul Nigel Farage, pe francezul Éric Zemmour și doi membri de rang înalt ai partidului de extremă dreapta AfD din Germania.

Premierul naționalist al Ungariei, Viktor Orban, a fost de asemenea invitat, dar a declarat că nu va participa.

Separat, ministrul italian de externe Tommaso Foti a avertizat miercuri împotriva unei reacții de tip „ochi pentru ochi” din partea Italiei și a Europei la taxele vamale preconizate a fi anunțate miercuri.

„Nu trebuie să fie o reacție instinctivă, ci una rațională. Este nevoie de dialog… cu cât ne ridicăm mai puțin vocea, cu atât mai bine. Ideea este să fim fermi atunci când suntem la masa negocierilor”, a spus el în cadrul unui eveniment organizat la Roma de un grup de lobby al mediului de afaceri.