Sari direct la conținut

Sistemului de garanție-returnare: sfântul Graal al reciclării în România

Smile Media
Reciclare PET-uri, Foto: Asociatia Berarii Romaniei
Reciclare PET-uri, Foto: Asociatia Berarii Romaniei

În cadrul evenimentului anual ”Berea Face Cinste României”, una dintre principalele teme de discuție a fost cea legată de implementarea în România a sistemului de garanție-returnare. Țintele impuse de Uniunea Europeană sunt destul de ridicate, spre exemplu, în 2025 rata de colectare a ambalajelor de tip PET trebuie să fie de 77%, iar până în 2029, această țintă ar trebui să atingă 90%. Așadar, factorii decizionali nu mai au timp de pierdut.

Mai puțin de un an a mai rămas până la ținta asumată de către Ministerul Mediului de a implementa sistemul de garanție-returnare. Multe organisme implicate direct în implementarea acestui sistem susțin că data limită este prea scurtă și dacă lucrurile nu încep să se întâmple mai rapid, există riscul ca aceasta să fie depășită sau sistemul să fie implementat prost sau ineficient. Asta rămâne să vedem, însă, important e să înțelegem ce înseamnă sistemul de garanție-returnare și de ce este important să fie implementat cât mai bine și cât mai repede.

Context despre sistemul garanție-returnare în România – ttl

Guvernul a aprobat în luna octombrie a acestui an Hotărârea de Guvern privind sistemul garanție-returnare pentru ambalaje nereutilizabile (SGR), ce prevede o garanție de 50 de bani pentru orice ambalaj de băutură achiziționată.

Garanția de 50 de bani va putea fi recuperată imediat ce ambalajele folosite vor fi returnate în orice magazin din România, de la cele de mici dimensiuni la supermarketuri, la sate sau în orașe.

Conform sistemului garanție-returnare, cantitățile de ambalaje returnate în magazine vor ajunge ulterior în centre regionale pentru ca, mai apoi, să ajungă la reciclatori. Întreaga infrastructură de preluare a deșeurilor din magazine va fi organizată printr-un operator unic de sistem, la fel ca în statele în care sistemul funcționează deja.

Acest operator va fi o entitate non-profit în care se vor găsi producători sau reprezentanți ai acestora, comercianți, dar și statul român, reprezentat de autoritatea centrală pentru protecția mediului cu un procent de 20%.

Hotărârea de Guvern prevede ca, după selectarea operatorului național de sistem, întreaga infrastructură să fie finalizată în luna octombrie 2022.

Industria berii – unul dintre principalii actori din acest viitor sistem – ttl

În industria berii, etapa de producţie a ambalajelor presupune utilizarea de materiale precum aluminiul, sticla sau plasticul în fabricarea dozelor, a sticlelor și a PET-urilor.

„Punerea în funcțiune a sistemului de garanție-returnare care asigură o colectare din piață a unui număr important de ambalaje reciclabile este un obiectiv important al industriei noastre. Tendințele de consum din perioada pandemiei și evoluția ascendentă a consumului generează o creștere a folosirii ambalajelor de unică folosință. În paralel, există presiunea reglementărilor, țara noastră având niște obiective extrem de ambițioase de colectare impuse de Uniunea Europeană, respectiv o creștere accelerată a eficienței în colectare în următorii trei ani: în 2025 ținta de colectare la PET trebuie să fie 77%, iar până în 2029 ar trebui să atingă 90%. Industria berii deține o pondere importantă din ambalajele care vor fi colectate prin sistemul returnare-garanție, prin urmare avem responsabilitatea de a susține în mod activ obiectivul de mediu din spatele acestui sistem.” – a declarat Julia Leferman, Director General, Asociația Berarii României.

„Avem și o altă directivă venită din partea UE ce obligă producătorii care pun în piață ambaje de tip PET să integreze plasticul reciclat într-o proporție de 25% în noile ambalaje puse în piață. În acest context, mă aștept ca cererea de plastic reciclat să crească semnificativ la nivel european, ceea ce va pune presiune mare pe sursele de furnizare a unui astfel de ambalaj”, a completat Julia Leferman.

În acest context, este cu atât mai mult important ca sistemul de garanție-returnare să funcționeze optim, devreme ce plasticul recuperat va deveni o resursă extrem de importantă, cu valoare de export.

Factorii decizionali din partea statului înțeleg importanța acestui sistem și încearcă implementarea sa cât mai rapidă.

„Trebuie să intrăm într-un dialog cu toți actorii principali din industrii pentru a pune la punct strategia implementării sistemului de garanție-returnare pentru a reuși să ne îndeplinim obiectivele. Implementarea acestui sistem, cred că este cel mai important deziderat al ministerului, fiind un proiect extrem de complex. Și primul obiectiv este acela de a avea un sistem funcțional până în octombrie 2022”, a declarat Cosmin Teodoru – director, ministerul Mediului.

Articol susținut de Asociația Berarii României

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro