Slovacia: Campania de testare în masă şi carantinare a populaţiei a redus la jumătate rata infectărilor, afirmă premierul Igor Matovic
Campania de testare şi de carantinare desfăşurată de Slovacia în ultimele două weekend-uri a ajutat la scăderea cu mai mult de jumătate a ratei infectărilor cu noul coronavirus, a declarat luni prim-ministrul Igor Matovic într-o conferinţă de presă, transmite Agerpres citând Reuters.
Din cei 5,5 milioane de locuitori, Slovacia a testat 3,6 milioane, cu excepţia copiilor mici şi a unor persoane vârstnice, în primul weekend din noiembrie, cei cu rezultate pozitive fiind obligaţi să intre în carantină.
La sfârşitul săptămânii trecute, testarea a fost repetată pentru un număr de puţin peste 2 milioane de persoane din zonele cele mai afectate, rata de infectare dovedindu-se mult mai scăzută datorită măsurilor anterioare de carantină.
Campania din Slovacia a fost urmărită cu atenţie de alte ţări care se luptă cu o resurgenţă a cazurilor de contaminare cu SARS-CoV-2.
Luând în considerare districtele în care s-au făcut teste în ambele săptămâni, rata de infectare a scăzut de la 1,47% în primul weekend la 0,62% în rândul celor care au fost testaţi în al doilea weekend, a anunţat Matovic în conferinţa de presă.
Dacă se iau în calcul unele teste suplimentare efectuate în cadrul poliţiei, în cămine de bătrâni şi în companii, runda a doua a produs 13.509 cazuri pozitive.
„Intrăm într-o iarnă grea. Avem un instrument extraordinar de eficient în testarea antigen care reduce proporţia de persoane infectate cu 58%”, a spus şeful guvernului.
Testarea a fost gratuită şi voluntară, dar guvernul a impus o carantină, ce a inclus interzicerea navetei celor care au refuzat să facă testul.
Oamenii trebuie să aibă la ei certificate din care să rezulte că au făcut testul şi acesta a ieşit negativ.
Campania s-a bazat pe teste antigen ale căror rezultate sunt cunoscute în 15-30 de minute, având însă o acurateţe mai mică decât testele standard PCR.
Guvernul a argumentat că testarea antigen merită făcută şi că repetarea ei reduce probabilitatea unor rezultate fals negative.
Până în prezent, Slovacia a raportat 76.072 de cazuri de infectare – din care 366 de decese – depistate prin teste PCR. Testarea antigen, care a inclus o etapă pilot şi două runde de testare în masă, a identificat 57.462 de cazuri.
Citește și:
- Coronavirus Slovacia: Jumătate din populație a fost testată sâmbătă / Rezultat pozitiv pentru 26.000 de oameni
- Coronavirus Slovacia: Două treimi din populație a fost testată, 1% cazuri pozitive
- Coronavirus: Slovacia testează întreaga populație, runda II – Premierul vrea testarea a două milioane de oameni