Sari direct la conținut

Snapi, micutul crocodil

Germania e in febra crocodililor. Cel al recesiunii economice a inghitit-o demult, acum e randul unui canticel pentru copii si pentru adultii care, prinsi intre suruburile nemtesti, nu si-au pierdut cheful de joaca. Schnip Schnap Schnappi canta tot leatul german. Cantam si noi.

Cantecul de copii „Schnappi“ s-a deschis ca o lavina in Internet. El circula, de fapt, fara rezervare de licenta, de vreo trei ani, in spatiul virtual, putand fi download-at de oricine, ca date in format mp3.

Cu toate acestea, s-au vandut peste 600.000 de discuri single ale micutei Joy Gruttman, de noua ani, cantecul fiind compus de matusa sa, Iris Gruttmann. Pe fete le paste chiar un dublu disc de platina, „ceea ce e extrem de rar in cazurile maxi-Single din Germania“, dupa cum spune Melanie Fürste de la casa de discuri Universal Music.

De la explozia de succes din decembrie 2004, cand a aparut Cd-ul single cu variante Partymix, Karaoke, Santa Klaus Xmas, etc. Schnappi a insfacat cu dintisorii sai marunti un „Wetten das…“ al lui Gottschalk in Erfurt.

Acolo, ingerasul blond al sticlei germane a organizat un Preludiu in Snap major interpretat de filarmonica locala deghizata in crocodili. Schnappi-mania a fost in parte declansata si de Werner Schnappauf, ministrul mediului din Bavaria, care, la cei 51 de ani ai sai, a aparut deghizat in crocodil la emisiunea live a TV bavarez „Carnaval in Franconia“.

De doua luni, simpaticul crocodil de Nil conduce clasamentul la categoria single-charts, monitorizata de Media Control. Intre timp, cantecul a ajuns pe locul unu in Elvetia si Austria, pe doi in topul olandez, face furori in Germania, Japonia si e in prag de lansare in Anglia, Franta, tarile scandinave si America.

Albumul „Schnappi si prietenii sai“ a aparut pe piata la 28 februarie, cu cantecul original si alte cantece de copii interpretate de Joy. Nenumarate forumuri se entuziasmeaza sau se enerveaza puternic pe Hit-ul copilaresc si pe dragalasa interpreta, considerata de unii „cu nasul pe sus“.

Alte situri ofera variante la 1,19 euro bucata download pe oricare din variantele snapi, tricouri, stegulete, confeti, crocodili de plus de doua dimeniuni, la 8,50 sau 19,99 euro bucata.

Aici insa, licenta exclusiva o are Kösener Spielzeug Vertriebs GmbH din Saxonia (Sachsen-Anhalt), care abia mai face fata celor 30 000 de comenzi de portchei si crocodili de plus, care vor fi confectionati in Polonia. A fi sau a nu fi in UE, aviz Romaniei!

Nici companiile de telefonie nu se lasa mai prejos, la peste 100.000 de Schnappi-fans le suna soneria cu glas de crocodil. Adolescentii si tinerii se leagana crocodileste in discoteci si cluburi, saloanele de dans au intocmit deja cursuri coregrafice pe clantanit verde de dinti.

Pentru toata lumea, Schnappi e un urmas al lui Donald, Mickey Mouse, Moorhuhn sau Diddlemaus (in variantele sectorului de animatie german). Copii, tineri si adulti snapuie de zor, intr-o veselie a timpurilor ludice, fara griji ale zilei de maine. Unde esti tu, omulet al lui Gopo? Te-a inghitit un crocodil de la izvoarele Dunarii?

Prinsa de coltii micii bestii acvatice, am tradus in romaneste textul cantecului. Iata-l aici, pentru uz casnic, al vostru si al micutilor vostri, care n-au uitat limba romana:

I.Ich bin Schnappi das kleine Krokodil,

komm aus Ägypten das liegt direkt am Nil;

zuerst lag ich in einem Ei,

dann schni schna schnappte ich mich frei.

Schni schna schnappi schnappi schnappi schnapp

II.Ich bin Schnappi das kleine Krokodil,

hab scharfe Zähne und davon ganz schön viel

ich schnapp mir was ich schnappen kann

ja schnapp zu weil ich das so gut kann.

Schni schna schnappi schnappi schnappi schnapp

III.Ich bin Schnappi das kleine Krokodil,

ich schnappe gern das ist mein Lieblingsspiel

ich schleich mich an die Mama ran

und zeig ihr wie ich schnappen kann!

Schni schna schnappi schnappi schnappi schnapp

IV.Ich bin Schnappi das kleine Krokodil

und vom Schnappen da krieg ich nicht zuviel,

ich beiss den Papi kurz ins Bein

und dann dann schlafe ich einfach ein.

Schni schna schnappi schnappi schnappi schnapp (ja! )

Schni schna schnappi schnappi schnappi schnapp (schnapp!)

Schni schna schnappi schnappi schnappi schnapp (ja! )

Schni schna schnappi schnappi schnappi schnapp

Eu sunt Snapi, micutul crocodil,

Vin din Egipt, ce zace chiar pe Nil,

Intai in ou m-am cuibarit,

Si-apoi din el am zbu-zbughit.

Sni sna snapi snapi snapi snap

Eu sunt Snapi, un crocodil mai mic

Dinti am destui, taiosi ca un cutit

Insfac cu ei cam tot ce pot

Si o fac profi, nu ca un netot.

Sni sna snapi snapi snapi snap

Eu sunt Snapi, crocodilas tarcat

Insfac cu drag, e jocu-mi preferat

Si la mamica-ncet eu ma strecor

O insfac si-o trece un fior!

Sni sna snapi snapi snapi snap

(IV) Eu sunt Snapi, micutul crocodil

La insfacat, eu tare sunt abil

Il musc rapid pe tata de picior

Ca sa adorm, in loc de „Somn usor“

Sni sna snapi snapi snapi snap da!

Sni sna snapi snapi snapi snap da!.

Dani Rockhoff,

Germania

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro