Rectorul SNSPA cere retragerea de la catedră a profesorului Alfred Bulai, acuzat de abuzuri sexuale
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) are o primă reacție după publicarea investigației jurnaliștilor de la Snoop.ro cu privire la comportamentul profesorului Alfred Bulai, acuzat de abuzuri sexuale la adresa mai multor studente. Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a cerut ca Bulai să fie retras „din poziția de director al Departamentului de Sociologie și suspendarea participării la activitățile didactice, pe perioada derulării analizei Comisiei de Etică a situației sesizate”.
Conducerea SNSPA spune că „a luat act cu deosebită îngrijorare de acuzațiile de hărțuire sexuală și comportament abuziv, aduse prof. univ. dr. Alfred Bulai, formulate în cadrul unei investigații jurnalistice publicate recent”, conform unui comunicat de presă.
„SNSPA are o toleranță zero pentru orice formă de hărțuire, discriminare sau abuz. Considerăm că un astfel de comportament este inacceptabil și dăunător mediului academic, punând în pericol siguranța și bunăstarea studenților noștri”, transmite conducerea SNSPA.
Comisia de Etică a SNSPA, așteptată să se pronunțe în cazul profesorului Alfred Bulai
Rectorul SNSPA a sesizat Comisia de Etică a SNSPA pentru o „analiză urgentă și detaliată a situației”.
„Imediat după apariția acuzațiilor în presă, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, după consultarea cu președintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, și cu decanul Facultății de Științe Politice, conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, s-a autosesizat și a solicitat Comisiei de Etică a SNSPA o analiză urgentă și detaliată a situației. Comisia va strânge toate probele necesare și va audia toate părțile implicate pentru a stabili faptele și va aplica sancțiunile corespunzătoare, dacă se impun”, conform comunicatului de presă.
Totodată, rectorul Pricopie i-a cerut decanului Cristian Pîrvulescu să convoace în regim de urgență, Consiliul Facultății de Științe Politice pentru a analiza situația.
„Rectorul SNSPA a cerut retragerea profesorului Alfred Bulai din poziția de director al Departamentului de Sociologie și suspendarea participării la activitățile didactice, pe perioada derulării analizei Comisiei de Etică a situației sesizate”, transmite instituția.
În finalul comunicatului de presă, reprezentanții SNSPA spun că vor analiza cu atenție cazul și că vor fi luate „toate măsurile necesare pentru a asigura o rezolvare corectă și transparentă”.
„Este esențial ca toți studenții să se simtă respectați și protejați în timpul studiilor la SNSPA. Considerăm inacceptabile acțiunile care pot încălca demnitatea și integritatea studenților noștri. Vom colabora cu toate părțile implicate pentru a elucida acuzațiile și a lua măsurile adecvate, conform regulamentelor interne și legislației în vigoare”, conform comunicatului.
Reacția Ligii Studenților din SNSPA
O reacție cu privire la acuzațiile care i se aduc lui Alfred Bulai a avut și Liga Studenților din SNSPA, care „condamnă cu vehemență toate practicile” acestuia.
„Salutăm poziția fermă și rapida a @snspa.oficial de a suspenda activitatea didactică pe perioada analizei Comisiei de Etică a situației sesizate, însă suntem indignați de faptul că un astfel de caz este luat în seamă d-abia în urma mediatizării, studenții FSP făcând sesizări la adresa „marelui sociolog” de ani de zile”, se arată într-o reacție publică.
„Investigația susținută de către cei de la @snoop.ro este un exemplu clar că în orice universitate, respectiv facultate, încă există abuz și manipulare. Lucrul acesta poate să se schimbe doar dacă oamenii aflați în poziții de conducere la nivelul facultăților ar începe să asculte cu adevărat toate sesizările care se fac de către asociațiile reprezentative de studenți și cererile studenților reprezentanți”, susține președintele Ligii Studenților din SNSPA, Andrei Petrușcă.
Mai departe, Petrușcă spune că are încredere că reprezentanții studenților din Consiliul facultății vor „aduce în discuție toate sesizările pe care le-au făcut studenții în toți anii aceștia de când profesorul Alfred Bulai este la catedră și nu vor lăsa această situație nerezolvată”.
„Astfel, privim cu extrem de mult respect și solidaritate persoanele care au avut curajul și puterea să povestească public experiențele prin care au trecut”, a declarat el.
„Dezbracă-te să-mi arăți că ai mai multă încredere în tine”
Reacția SNSPA vine după ce siteul de investigații Snoop a publicat luni o investigație semnată de jurnalista Ioana Moldoveanu.
Vreme de peste 4 luni, ziarista a discutat cu 18 martori și victime, reconstituind perioada 1995-2024 din cariera lui Alfred Bulai, șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), din București.
Bulai a fost secretar de stat, membru în CA al TVR și este cunoscut și ca analist politic la TV. „Dezbracă-te să-mi arăți că ai mai multă încredere în tine”, au susținut fetele că le spunea profesorul de la SNSPA, în căutare de studente „sexicioase”, conform propriei expresii relatate de victime. Ele l-au înregistrat audio. Snoop a realizat un film de peste 20 de minute cu aceste înregistrări, declarațiile video ale fetelor și reacția lui Bulai.
Începând cu 2001, Alfred Bulai (61) a fost timp de 14 ani prodecan al Facultății de Științe politice din cadrul SNSPA, cu o scurtă pauză între 2006 și 2008, în timpul Guvernului Călin Popescu Tăriceanu. Atunci a fost numit președinte al Agenției pentru Strategii Guvernamentale (ASG), funcție cu rang de secretar de stat.
În 2016 a fost numit din partea PSD membru în Consiliul de administrație al TVR, poziție pe care o deținut-o timp de un an și șase luni. În același an a devenit directorul Departamentului de sociologie, poziție pe care o deține și în prezent. Numai din această calitate a câștigat de la SNSPA, până în 2022, peste un milion de lei, conform declarațiilor de avere.
De-a lungul timpului a coordonat proiecte pentru Banca Mondială și Universitatea București. Este autor sau coautor a numeroase volume de sociologie, printre care manualul de clasa a XI-a, scrie Snoop.ro.