Sari direct la conținut

SNSPA si Universitatea Sheffield vor lansa un program de masterat comun

Smile Media
Noul masterat SNSPA - Universitatea Sheffield, Foto: Ambasada Marii Britanii
Noul masterat SNSPA - Universitatea Sheffield, Foto: Ambasada Marii Britanii

​Universitatea Sheffield si Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative vor lansa joi, 13 septembrie, un nou program de masterat in Marketing, Advertising şi PR, care la finalizare va oferi absolventilor o diploma dubla, emisa de ambele universitati.

Lansarea programului de studiu va avea loc in cadrul unui eveniment sustinut de Ambasada Marii Britanii, in prezenta excelentei sale Martin Harris, ambasador al Regatului Unit in Romania, si a mai multor inalti oficiali ai universitatilor implicate.

Noul program de masterat reprezinta o premiera pentru lumea educationala romaneasca: este pentru prima dată în România când se oferă o diplomă dublă – a Universităţii Sheffield şi a SNSPA – pentru viitorii specialişti în marketing, branding, publicitate şi relaţii publice. De asemenea, această diplomă beneficiază de toate acreditările internaţionale de care se bucură o universitate britanică de rangul Sheffield (BAC, CMI, BCS, UK Naric, AACSB).

Noul program de Master se remarcă prin prezenţa corpului profesoral internaţional implicat în predare, prin modul personalizat, foarte interactiv, de predare cu clase mici, precum şi prin modul de desfăşurare a cursurilor în weekend.

“Lansarea studiilor de master prin parteneriatul dintre Universitatea Sheffield si SNSPA are o importanta remarcabila faptul ca se va bucura de o dubla certificare, a Universitatii Sheffield si a SNSPA. In cadrul acestui nou program de master vom oferi 5 burse partiale pentru anul academic 2012-2013, in valoare de 20% din valoarea totala a costurilor. Selectia bursierilor se va face pe baza de dosar.”, a declarat Alina Vasile, Country Director pentru Romania in cadrul Facultatii Internationale a Universitatii Sheffield.

Universitatea Sheffield localizată în South Yorkshire, Anglia, este una dintre cele mai prestigioase şi cu tradiţie universităţi din Marea Britanie şi din lume. Universitatea Sheffield se mândreşte cu cei cinci premianţi Nobel şi este o universitate lider în cercetare. Clasată mereu în top 100 universităţi din lume şi în top 20 din Marea Britanie, Universitatea Sheffield a fost declarată Universitatea Anului 2011 în Marea Britanie, conform Times Higher Education.

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative este o instituţie publică de învăţământ superior fondată în anul 1990 în Bucureşti. SNSPA este o instituţie de educaţie şi cercetare foarte apreciată şi care a primit cel mai important certificat oferit universităţilor din România şi anume Titlul “Cel mai înalt nivel de incredere“ din partea Agenţiei Române de garantare a calităţii în domeniul universitar.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro