Sari direct la conținut

Societatea Timișoara nu îi va retrage lui Augustin Lazăr premiul Speranța: Nu participăm la campaniile împotriva unor persoane sau șefi de instituții

HotNews.ro
Augustin Lazar, Foto: Captura video
Augustin Lazar, Foto: Captura video

Societatea Timișoara a anunțat, sâmbătă, că nu intenționează să-i retragă premiul „Speranța” acordat lui Augustin Lazăr, argumentând că premiul a fost acordat „unui om pentru atitudinea lui corectă și fermă în apărarea justiției”, transmite corespondentul MEDIAFAX. ”Nu participăm la campaniile Antenei 3 și ale lui Dan Voiculescu împotriva unor persoane sau șefi de instituții”, a spus Vicepreședintele Societății Timișoara, Brândușa Armanca.

Vicepreședintele Societății Timișoara, Brândușa Armanca, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că nu îi va fi retras premiul „Speranța” procurorului general Augustin Lazăr, așa cum a solicitat Asociația 15 Noiembrie 1987 într-o scrisoare deschisă.

„Noi nu am primit nicio solicitare de acest fel, nu comunicăm cu alte organizații prin presă, deși suntem și noi jurnaliști. Sunt convinsă că orice discuție despre retragerea premiului este inutilă pentru că noi am premiat un om pentru atitudinea lui corectă și fermă în apărarea justiției. Acesta a fost criteriul cel mai important, el este îndeplinit și în ziua de astăzi”, a afirmat Brândușa Armanca.

De asemenea, vicepreședintele Societății Timișoara a precizat că nu participă la campanii împotriva unor persoane sau șefi de instituții.

“Nu participăm la campaniile Antenei 3 și ale lui Dan Voiculescu împotriva unor persoane sau șefi de instituții. Eu consider că este o campanie murdară de tip securistic, practicată în trecut de Dan Voiculescu în calitatea sa de om al Securității, care a fost transferată, iată, ca metodă în televiziunile sale. Nu vom participa, asta sunt sigură, la campaniile lui Voiculescu”, a adăugat Brândușa Armanca.

Asociaţia 15 Noiembrie 1987 a solicitat, sâmbătă, într-o scrisoare deschisă, Societăţii Timişoara să retragă premiul „Speranţa” acordat procurorului general Augustin Lazăr, pe care-l acuză de poliţie politică şi îl cataloghează drept „un procuror de tip comunist, implicat în acţiuni represive”.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a primit pe 29 martie 2019 Premiul „Speranţa” al Societăţii Timişoara pe anul 2018, în cadrul unei festivităţi ce a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro