Sari direct la conținut

Soferii din noile state membre – cei mai slabi din UE

HotNews.ro

Respectarea regulilor si disciplina in trafic sunt cele mai slabe in statele baltice si in cele din Europa de Est, unde si drumurile sunt cele mai proaste. Aceasta este concluzia unui studiu comparativ privind cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, realizat la cererea Agentiei britanice de asigurari More Than si citat de Rador.

Din raport, care a fost dat publicitatii miercuri, rezulta ca cele mai multe accidente au loc in Lituania, Letonia, Estonia si Polonia, urmate de Grecia.

In mod surprinzator – comenteaza oamenii de stiinta de la Universitatea Brunell, care au realizat studiul – primul loc in randul celor mai sigure state este ocupat de Malta, care este urmata de „traditionalii” asi din Europa – Olanda, Suedia, Elvetia si Norvegia. In urma acestor state, din punct de vedere al disciplinei, se claseaza Marea Britanie.

Principalul obiectiv al studiului citat de Rador nu este legat atat de mult de politica comerciala a companiei de asigurari care l-a comandat, ci de transmiterea unei avertizari britanicilor care conduc in strainatate, comenteaza directorul executiv al More Than.

In acelasi timp, echipa care a elaborat studiul avertizeaza ca in pofida indicatorului bun al Marii Britanii, exista pericolul ca in curand tara sa se gaseasca intr-o pozitie mai negativa si sa devina mai periculoasa pentru sofat.

Motivul consta in numarul mare de straini, in principal cei din Europa de Est, care au sosit pe insula dupa extinderea UE.

„Ei vin cu o cultura ceva mai indisciplinata privind sofatul”, explica seful echipei care a realizat studiul.

In urma cu cinci ani, UE a iesit cu o initiativa al carei scop este ca pana in anul 2010 accidentele rutiere si victimele acestora sa scada cu 50%. Deocamdata insa, acest obiectiv ambitios ramane doar o dorinta.

Potrivit Rador, Comisia Europeana intentioneaza ca in anul 2013 sa armonizeze regulile pentru sofat si standardele in toate statele membre.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro