Șoferul beat care a intrat în plin într-un grup de tineri, omorând trei dintre ei, a fost arestat. Avea permis de mai puțin de 9 luni
Trei tineri au murit, iar alţi trei au fost răniţi după ce au fost loviţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN1, într-o localitate din Alba, de un autoturism condus de un şofer în vârstă de 19 ani, aflat sub influenţa alcoolului. Potrivit poliției, acesta avea o concentraţie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. El avea permis de conducere de nici nouă luni.
Tânărul de 19 ani care conducea băut a lovit în plin un grup de şase persoane care mergeau pe marginea DN 1, la ieşirea din localitatea Sântimbru din judeţul Alba, duminică dimineață în jurul orei 03.30. Trei dintre persoane au murit pe loc, iar celelalte trei au fost rănite.
„În noaptea de 27 august 2023, în jurul orei 3.30, un tânăr de 19 ani, din localitatea Oiejdea, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1, la ieşirea din localitatea Sântimbru, în apropierea unei staţii de alimentare cu carburant, ar fi surprins şi accidentat un grup de 6 persoane, care se deplasa pe marginea părţii carosabile”, a informat Poliția județeană din Alba.
- Un accident rutier aproape identic cu cel care a scandalizat o țară întreagă, petrecut între 2 Mai și Vama Veche în urmă cu o săptămână, când un tânăr drogat a intrat în plin cu mașina într-un grup de alți tineri, doi dintre ei pierzându-şi viaţa.
Publicația locală Alba24.ro relatează că cei șase tineri se întorceau spre casă sâmbătă noapte, după ce au ieșit într-un club din Alba Iulia. La un moment dat au vrut să meargă la o benzinărie pentru a mai lua câteva lucruri. Pe traseu, însă, au fost loviţi în plin de șoferul de 19 ani, iar trupurile lor au fost aruncate la zeci de metri de la locul impactului, pe drum și câmp.
Accidentul s-a produs la circa 100 de metri distanţă de Sântimbru Fabrică, unde domiciliau victimele.
Cine sunt cei trei tineri uciși în accident
Cei trei tineri decedați sunt Bogdan Stinea, un tânăr de 17 ani, Patrick Adrian, un tânăr de 25 de ani, și Daniel Doru, un tânăr de 18 ani, toți din localitatea Sântimbru Fabrică, scrie Alba24.ro.
Familia și rudele sunt șocați de cele petrecute. Tatăl lui Daniel a declarat pentru Alba24.ro că șoferul nu ar fi frânat și că mașina i-a lovit din plin pe cei trei: „I-a tăiat ca trenul” a spus acesta.
Fratele lui Bogdan spune că tânărul avea o viteza enormă, undeva la 200 km/h la bord.
Cine este șoferul care s-a urcat beat la volan
De asemenea, peprezentații IPJ Alba au confirmat pentru Alba24.ro identitatea șoferului care a provocat accidentul mortal din Sântimbru. Este vorba despre Palco Eduard Norbert, un tânăr de 19 ani, din localitatea Oiejdea, care s-a urcat beat la volan.
„În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării conducătorului auto cu aparatul drugtest, a rezultat că tânărul nu se afla sub influenţa substanţelor cu efect psihoactiv”, a informat IPJ Alba.
Mașina pe care Eduard o conducea s-a oprit la peste 200 de metri, în câmp, scrie publicația citată.
Tânărul era începător – avea carnet de conducere din luna decembrie a anului trecut.
El a fost reţinut pentru ucidere din culpă, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru dispunerea măsurilor legale.
UPDATE: Şoferul a fost arestat
Şoferul a fost arestat în cursul serii de duminică, de Judecătoria Alba Iulia, pentru conducere sub influenţa alcoolului şi ucidere din culpă. Potrivit Agerpres, tânărul a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
El solicitase instanţei, prin avocat, să fie în arest la domiciliu sau sub control judiciar.
„În baza art. 226 alin. (1) Cod procedură penală, admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. (…), dispune arestarea preventivă a inculpatului Palko Eduard-Norbert, (…), pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, (…), şi ucidere din culpă, (…), pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.08.2023 şi până la data de 25.09.2023, inclusiv. (…). Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul Palko Eduard-Norbert, prin apărător, privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. (…). Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare”, se arată în soluţia pe scurt postată pe portalul Judecătoriei Alba Iulia.
Acesta a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.