”Soluțiile” propuse de guvernul Ciucă pentru rezolvarea crizei facturilor la energie pun pe butuci întregul sector energetic
Noi la Expert Forum suntem profund îngrijorați de declarațiile premierului Ciucă privind ”soluțiile” la criza energetică. Avem convingerea că măsurile anunțate nu doar că nu rezolvă nimic, dar distrug pe termen lung orice șansă de modernizare a sectorului energiei, pun în pericol investițiile care s-ar fi făcut în acești ani și riscă să bage în faliment producători, furnizori și operatori de rețele.
1. Măsurile de plafonare, compensare, tăieri de taxe, de certificate verzi, de contribuție la cogenerare, chiar reglementări de prețuri erau acceptabile exclusiv pentru perioada octombrie-martie. Din aprilie încolo, măsurile care trebuie luate – și vor fi luate de celelalte țări din UE – sunt cu totul altele. Ca să avem facturi mai mici la energie la anul trebuie să facem acum eficiență energetică în clădiri, anvelopări de blocuri și case, eficiență energetică la consumatori noncasnici, investiții rapide în capacități noi de producție de energie electrică și gaze, prosumatori – consumatori care își pot produce singuri o parte din consumul de energie. Soluția e reducerea cererii fără compromis la calitatea locuirii și creșterea rapidă a ofertei de energie. Asta e singura soluție acceptabilă la nivel UE și orice altceva, pe lângă faptul că ne va adânci problema, ne va arunca și direct în infringement. În loc de asta, noi stăm de doi ani pe strategia de renovare a clădirilor fără să facem nimic și de 5 ani cu zero investiții în energie.
2. Orice idee de reglementare a prețurilor la gaze va bloca definitiv proiectele din Marea Neagră și va reduce și mai mult produția internă de gaze, expunându-ne și mai mult la importuri de gaz rusesc. BSOG intenționa să înceapă producția de gaze în decurs de câteva luni, gaz care ar fi fost disponibil pentru consumul de iarna viitoare. Consorțiul OMV Petrom – Romgaz ar putea lua decizia de investiție în Neptune Deep doar dacă nu se reglementează prețurile și se clarifică legea offshore. Producția actuală onshore a scăzut cu 30% în ultimii 4 ani tocmai ca urmare a reglementării prețurilor data trecută. Cum e posibil să facem aceleași prostii încercate deja? Cum e posibil să ne expunem și mai mult importurilor de la Gazprom, când toată Europa e în fierbere să ne decuplăm acum, anii aceștia, de gazul rusesc?
3. Orice idee de reglementare a prețurilor la energie electrică va bloca proiectele de investiții în regenerabile sau alte capacități noi – în condițiile în care tocmai trebuia să dăm drumul proiectelor din PNRR și Fondul de Modernizare, iar mulți investitori se uitau cu încredere la piața românească să facă investiții chiar fără sprijin, că avem o criză de producție. Criza de producție de energie e din 2016, de când nu s-a mai investit nimic – deși interes ar fi existat dintotdeauna, dacă nu se opunea statul român cu mâinile și picioarele, iar reglementarea prețurilor va asigura și de acum încolo că nu se va face nicio investiție nouă. Ani de zile investițiile au fost blocate de reglementări, dificultatea accesului la rețea și imposibilitatea de a încheia un contract așa cum vrei tu – o revenire. E inacceptabil că de doi ani nu accelerăm proiectele din Fondul de Modernizare (pe care polonezii sau cehii îl folosesc din plin); că nu terminăm de șurubărit la programele operaționale din ciclul 2021-2027 (noi fiind deja în 2022); că nu suntem în stare să finalizăm nici măcar proiectul Iernut al Romgaz, pentru care riscăm să pierdem banii ce trebuiau folosiți inițial până acum doi ani. În PNRR am promis nu doar proiecte cu grant, ci și reforme și investiții private fără ajutor – dacă acestea nu se fac, pierdem și granturile.
4. În loc să vină cu idei de reducere a facturii de energie vara cu 3 lei, Guvernul trebuie să se uite la companiile din piață care sunt în criză de lichiditate și riscă falimentul, trăgând după ele eventual și sistemul bancar – și asta, tocmai din cauza legii plafonării și compensării. Până acum, furnizorii plătesc din buzunarul propriu compensările și plafonările pe care și le-a asumat statul. Operatorii de rețele de distribuție și transport cumpără energie scumpă care nu le e recunoscută în tarif. Blocajul financiar înseamnă sute de milioane de euro pe furnizare și peste un miliard pe rețele.
5. În general, e inadmisibil să propui măsuri fără niciun fel de date și analiză: cât vor fi facturile la energie din aprilie încolo? Cum factura nu depinde doar de preț, ci și de consum, consumatorii casnici consumă oare la fel de multe gaze naturale și energie electrică pe cât consumau în noiembrie-februarie? Ce efecte a avut legea plafonării și compensării, inclusiv în piață? Ce prețuri au crescut și la ce consumatori? La casnici sau firme? Ce bani a încasat până acum Ministerul Energiei de la companiile sale ca Hidroelectrica, Nuclearelectrica șamd și ce bani a plătit până acum furnizorilor pentru facturile din iarnă? Cum a mers supraimpozitarea regenerabililor, a reușit ANAF până acum s-o descâlcească și s-o facă aplicabilă?Citeste intreg articolul pe contributors.ro