Sora lui Kim Jong Un, ieșire publică pentru a transmite un mesaj: „Niște imbecili”
Influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, Kim Yo Jong, i-a calificat joi drept „imbecili” pe cei care cer ca țara sa să renunțe la arsenalul nuclear, despre care a subliniat că este permanent și ireversibil, transmite AFP.
Kim Yo Jong, sora mai mică a liderului nord-coreean, este în mod oficial directoarea departamentului de afaceri generale al Comitetului Central al Partidului Muncitorilor din țară.
Considerată una dintre figurile-cheie ale regimului, ea ia regulat cuvântul pentru a-i critica aspru pe dușmanii țării.
Intervenția sa de joi are loc în contextul în care Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) își ține la Viena adunarea generală anuală. Lidera a declarat că se așteaptă la apeluri pentru denuclearizarea Coreei de Nord, pe care le-a calificat drept „prostii obișnuite”.
„Dacă ei cred că acest lucru este cu adevărat posibil, înseamnă că ascultă doar ce spun niște imbecili care nu știu cum funcționează lumea”, a scris Kim Yo Jong într-un comunicat citat de agenția oficială KCNA.
Poziția de putere nucleară este „absolută”
„Poziția (Coreei de Nord) ca stat dotat cu arme nucleare este absolută și nu poate fi pusă sub semnul întrebării de nimic, iar existența sa puternică contribuie în mod semnificativ la descurajarea acțiunilor scandaloase ale ticăloșilor internaționali și la garantarea păcii și securității”, a adăugat ea.
Statutul Coreei de Nord ca putere nucleară, consacrat în constituția sa încă din 2023, „nu se poate schimba nici măcar cu un iota”, a continuat Kim.
Coreea de Nord, care a efectuat primul său test nuclear în 2006 și a dezvoltat de atunci o gamă largă de rachete balistice, consideră arma atomică drept garanția supremă a supraviețuirii regimului său.
Sub greutatea sancțiunilor severe impuse de Națiunile Unite, Phenianul nu s-a mai întors la masa negocierilor privind programul său nuclear de la eșecul, în 2019, al celui de-al doilea summit dintre Kim Jong Un și președintele american Donald Trump.