Sari direct la conținut

Sorin Cîmpeanu, după școala online: Calitatea actului educaţional a scăzut foarte mult. Pierderile sunt mari şi foarte mari. E greu de crezut că vom putea recupera tot

HotNews.ro
Sorin Cimpeanu, Foto: Agerpres
Sorin Cimpeanu, Foto: Agerpres

Ministrul educaţiei Sorin Cîmpeanu a declarat că actul educaţional are o calitate foarte scăzută, în mare parte din motive structurale, şi anume predarea online, cât şi din motive circumstanţiale, cum ar fi accesul dificil la tehnologie, notează News.ro. Acesta a adăugat că pierderile sunt foarte mari, fiind diferenţe între şcoli, clase şi elevi şi este foarte greu de crezut că va putea fi tot recuperat.

„Calitatea actului educaţional a scăzut foarte mult, din motive structurale, predarea online, şi din motive circumstanţiale, acces dificil la tehnologie. Ambele cauze au generat pierderi mari care trebuie recuperate în cea mai puternică măsură cu putinţă. Vom monitoriza acest program de ore remediale. Pierderile sunt mari şi foarte mari. Sunt diferenţe între şcoli, între clase şi între elevi. Este foarte greu de crezut că vom putea recupera tot. Încercăm să recuperăm cât mai eficient şi cât mai mult. Am insistat foarte mult pe interesul major pentru deschiderea şcolilor în format fizic, fără a neglija starea de sănătate. Am insistat pe dreptul la educaţie. Pentru a recupera pierderile, e nevoie de prezenţa fizică. Dacă ai pierdut ceva din cauza de online, nu are rost să încerci să recuperezi acel ceva pierdut tot în online”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, sâmbătă, la Realitatea PLUS.

El a mai spus că „sunt 168.000 de elevi în clasa pregătitoare şi jumătate din alfabet a fost învăţat cu dificultate”.

„Nu îşi doreşte nimeni ca şi cea de-a două jumătate a alfabetului să fie învăţată online. Grădiniţele şi învăţământul primar vor fi deschise în orice scenariu”, a completat ministrul Educaţiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro