Sorina Pintea revine în funcția de manager al spitalului din Baia Mare și își dorește ca viitorul ministru să continue proiectele pe care le-a început
Sorina Pintea a anunțat, vineri, că se va întoarce în funcția de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, pe care a ocupat-o și înainte de a fi ministrul Sănătății, după ce mandatul său de un an și 8 luni la conducerea ministerului ia sfârșit odată cu adoptarea moțiunii de cenzură de către Parlament. Sorina Pintea își dorește ca cel care va prelua portofoliul Sănătății să continue programele din sistem pe care ea le-a început și să-și dorească să „schimbe mentalități”. Sorina Pintea mai spune că ar fi vrut să viziteze mai multe spitale, în timpul mandatului său.
Despre mandatul de ministru al Sănătății, Sorina Pintea spune că „Vreau să spun că nu am avut timpul fizic să mă aplec asupra anumitor probleme, dar până la urmă a fost o perioadă scurtă. Un an şi opt luni nu înseamnă foarte mult într-un minister al Sănătăţii. Este nevoie de continuitate şi de predictibilitate dar mai ales este nevoie de consens. (…) În general vizavi de măsurile pe care le-am luat criticile nu au fost foarte multe şi asta îmi asum – am declarat şi declar în continuare: Sănătatea nu are culoare politică. Aici ar trebui cu adevărat să funcţioneze consensul.”
Despre cel care îi va lua locul la Ministerul Sănătății, Sorina Pintea spune că își dorește ca acesta să continue programele din sistem pe care ea le-a început și să-și dorească să „schimbe mentalități”: „Este rândul altor partide să formeze guvernul, să intre la guvernare, să continue programele pe care le-am început și care sunt absolut benefice pacienților – vorbim cel puțin despre domeniul pe care l-am condus”, a declarat ministrul Sănătății, la Digi 24.
Potrivit Sorinei Pintea, viitorul ministru al Sănătății ar trebui să aibă în vedere proiectele începute în cadrul Ministerului: „Sunt o mulțime de proiecte începute care nu mai pot fi oprite. Eu când am preluat portofoliul, am spus că imi doresc să schimb mentalități. Cred că asta ar trebui să-și dorească viitorul ministru al Sănătății. Există legislație, avem proceduri, protocoale, important este să le respectăm. (…) Ce nu am făcut, ce nu am mai avut timp să fac, ce aș fi vrut să fac, aș fi vrut să văd mai multe spitale, să mă intalnesc cu mai mulți pacienți.”
„Eu mă întorc la Baia Mare, manager la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Constantin Opriş”, a precizat Sorina Pintea.
Ea a adăugat că nu se aștepta ca moțiunea de joi din plenul Parlamentului să treacă, însă a precizat că demersul „este un exerciţiu democratic de care a uzat opoziţia”: „Este normal, se întâmplă într-o democraţie. A fi ministru nu este o meserie. Ce m-a deranjat să spun a fost faptul că am constatat că loialitatea, bunul simţ şi cinstea sunt nişte chestiuni care nu prea au de-a face cu politica. Cred că asta a fost marea mea dezamăgire”, spune Sorina Pintea, citată de Mediafax.
Soirina Pintea a adăugat că nu s-a așteptat ca moțiunea să fie votată și de către anumiți colegi de partid: „Exact asta spuneam. Eu nu am exerciţiul trădării şi nu înţeleg acest tip comportamental.”
Guvernul Dăncilă a fost demis după ce Parlamentul a votat, joi, moțiunea de cenzură cu 238 de voturi „pentru”, 4 „împotrivă” și 3 voturi anulate.