Sari direct la conținut

Spectacolul "Insemnarile unui nebun" deschide noua stagiune teatrala ARCUB Batiste

HotNews.ro
Insemnarile unui nebun, regia Felix Alexa, Foto: ArCuB
Insemnarile unui nebun, regia Felix Alexa, Foto: ArCuB

Odată cu venirea toamnei, teatrul revine în atenția pasionaților de povești puse în scenă. La ARCUB Batiște, stagiunea este deschisă cu una dintre cele mai iubite producții teatrale: „Însemnările unui nebun”. Bazat pe celebra nuvelă a lui Gogol, spectacolul aduce în atenția spectatorilor un subiect actual al vremurilor noastre, reușind să marcheze felul în care dezechilibrul și nesiguranța reușesc să pătrundă în viețile tuturor. Impactul emoțional este puternic, spectacolul punând lumii o oglindă în față care arată felul în care grijile șii neliniștile reușesc să acapareze mintea.

Spectacolul va avea reprezentatii joi, 15 octombrie și vineri, 16 octombrie, de la ora 20.00. Îsemnarile unui nebun de N.V. Gogol, spectacol in regia lui Felix Alexa si scenografia Dianei Ruxandra Ion ii are ca protagonisti pe Marius Manole şi Alexander Balanescu.

„Însemnările unui nebun” este un spectacol unic, în care umorul şi drama se întrepătrund pe măsură ce nebunia, creatoare de lumi paralele, acaparează mintea personajului principal, măcinat de tristeţe şi frustrări.

Când singurătatea şi lipsa de perspective ajung să ne chinuie, unica posibilitate de evadare din realitatea ostilă rămâne imaginaţia. Astfel putem construi un nou univers, în care totul este posibil, iar graniţa dintre lumea reală şi cea plăsmuită devine fragilă, aproape insesizabilă.

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) şi online pe bilete.arcub.ro.

Preţ: 35 lei (Categoria I) şi de 25 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii care se prezintă la Casa de bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 15 lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro