Spectacolul Maria – premiera pe scena Operei Comice pentru Copii
Sunetul Muzicii – cel mai îndrăgit şi mai cunoscut musical al tuturor timpurilor – este adaptat într-o formă mai scurtă, special pregătită pentru micii spectatori, pe scena Operei Comice pentru Copii. Sub titlul MARIA, preluând numele personajului principal – tânăra guvernantă care trebuie să aibă grijă de cei şapte copii ai familiei von Trapp – spectacolul este o sărbătoare a muzicii, o ocazie a reîntâlnirii cu şlagăre care ne-au încântat copilăria tuturor: „Do-Re-Mi „, „Edelweiss „, „My Favorite Things ” (Lucrurile mele preferate), cântecul care a dat şi titlul musicalului – „The Sound of Music ” (Sunetul muzicii) ş.a.
Compus în anul 1959 – pe muzica lui Richard Rodgers , versurile lui Oscar Hammerstein II şi cartea scrisă de Howard Lindsay şi Russel Crouse inspirată de fapte şi personaje reale – musicalul a făcut istorie în întreaga lume, de la premiera originală pe Broadway în acelaşi an şi culminând cu celebrul film realizat în 1965 cu Julie Andrews şi Christopher Plummer , care a primit cinci premii Oscar.
În zilele de luni 3, 10, 17 iunie şi marţi 11, 18 iunie, de la orele 11.00 şi 13.00, frumoasa poveste a Mariei va prinde viaţă pe scena Operei Comice pentru Copii. În rolul titular o veţi întâlni pe Oana Şerban. Alături de ea, printre artiştii reuniţi în distribuţie îi veţi aprecia pe Sidonia Nica, Ramona Vornicu, Ion Marinescu, Diana Stancu, Valentino Tiron, Livia Taloi, Alexandra Stănescu, Lucia Racoveanu, Claudia Iagăr, Ionuţ Birjovanu, Evelina Gheorghe, Carla Oncescu, Ştefania Bratovici, Luca Marinescu, Jennifer Dumitraşcu, Luca Petre, Ana Manarcescu.
Regia noii producţii este semnată de Brenda Petre, director artistic al asociaţiei CONTRAPUNCT, artist dedicat evenimentelor şi spectacolelor cu şi pentru copii. Scenografia îi aparţine Vioricăi Petrovici, iar ilustraţia muzicală este realizată de Achi.
Pentru rezervarea biletelor la spectacolele noastre, vă rugăm să ne contactaţi la numărul de telefon 021/319.28.19, de luni până vineri între orele 9.00 – 16.00. Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, pe baza rezervării anterioare sau în limita locurilor disponibile, cu o oră înainte de începerea spectacolului.