Sari direct la conținut

Spectacolul ''Masa puterilor noastre'' de Petre Barbu, in premiera la Teatrul de Comedie

HotNews.ro
Masa puterilor noastre, de Petre Barbu, Foto: Teatrul de Comedie
Masa puterilor noastre, de Petre Barbu, Foto: Teatrul de Comedie

Spectacolul ”Masa puterilor noastre” de Petre Barbu, cu o regie semnată de Silvia Roman, va fi prezentat în premieră pe 10 ianuarie, de la ora 19,00, la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, informează Agerpres.

„Un spectacol – caleidoscop. Un macaz al perspectivelor pragmatice. Un travaliu al cunoaşterii şi al domesticirii celor mai adânci şi intime frici, vulnerabilităţi, dorinţe, visuri. Un spectacol cu şi despre familie, pierdere, resemnare şi, nu în ultimul rând, despre dragoste. Despre noi. Un cuplu disfuncţional, sufocat de rutină, găseşte un ultim refugiu în imaginaţia fiicei lor de 11 ani. Măriuca lansează sub forma unui joc – liant, necesar, un univers propriu imaginativ extraordinar presărat cu personaje fantastice – salvatoare. Translatori între cele două generaţii. Beneficele evadări în irealitate ale părinţilor capătă forme neaşteptate, până în punctul în care devine greu să discernem ce este cu adevărat real şi ce este plămădit de imaginaţia lor”, spune Silvia Roman, citată în comunicat.

Din distribuţie fac parte Andras Demeter (Tatăl), Liliana Pană (Mama), Flavia Hojda (Măriuca, Al treilea ponei), Costel Dobrescu (Paznicul, Al doilea ponei), Răzvan Rotaru (Dragonul Fifi), Andreea Alexandrescu (Aida), Olga Bela (Primul ponei).

Piesa „Masa puterilor noastre” este câştigătoarea concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului 2016”, proiect câştigător la concursul COMEDIA ŢINE LA TINEri, ediţia a IX-a, 2018.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro