Sari direct la conținut

Spectacolul "Vaduva vesela", de Andrei Serban, va avea doua repetitii cu public la Opera Nationala Bucuresti

HotNews.ro
Regizorul Andrei Serban, Foto: Teatrul Bulandra
Regizorul Andrei Serban, Foto: Teatrul Bulandra

Spectacolul „Vaduva vesela”, in regia lui Andrei Serban, alaturi de Daniela Dima, intr-o versiune cu dialoguri inspirate din scrierile lui Radu Paraschivescu si Andrei Plesu, va avea doua repetitii deschise publicului in prezenta regizorului pe 30-31 august, de la ora 19.00, ca urmare a cererii mari de bilete, anunta Opera Nationala Bucuresti.

„Die Lustige Witwe” – „Vaduva vesela”, in noua montare a lui Andrei Serban, este propusa publicului intr-o versiune cu totul originala, transpusa si adaptata la realitatea contemporana din lume si din Romania.

Ca urmare a cererii mari de bilete vor avea loc doua repetitii deschise publicului in prezenta regizorului in zilele de marti, 30 august, si miercuri, 31 august, de la ora 19.00, se arata pe site-ul Operei Nationale.

Biletele (la jumatate de pret), vor fi puse in vanzare la Agentia Operei Nationale Bucuresti si online pe www.operanb.ro.

In Bucuresti spectacolul va avea patru reprezentatii, pe 1,2,3 si 4 septembrie, iar la Iasi, in zilele de 9,10 si 11 septembrie.

Adaptarea, cu dialoguri inspirate din scrierile lui Radu Paraschivescu si Andrei Plesu, este semnata de regizor impreuna cu Daniela Dima. Scenografia poarta semnatura Anka Lupes, coregrafia – Andrea Gavriliu.

Solistii vin din diverse teatre din tara, iar Vlad Conta si Ciprian Teodorascu, dirijori ai Operei Nationale Bucuresti, dirijeaza corul si orchestra Operei iesene.

Pentru melomani – muzica e senzationala, pentru doritorii de spectacol – decorurile multiple si sutele de costume promit o punere in scena cum „n-a vazut Parisul”. Dansurile sunt pline de senzualitate si erotism, toti artistii canta si danseaza pana si orchestra, se arata intr-un comunicat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro