Skip to content

Spionaj la vârful NATO. O stagiară de origine chineză, bănuită că strângea informații pentru o putere străină

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

O cetățeană canadiană de origine chineză, stagiară la NATO, a fost arestată joi de poliția judiciară federală belgiană sub suspiciunea de „spionaj în beneficiul unei țări terțe”, a anunțat sâmbătă Parchetul Federal Belgian, scrie AFP.

Stagiară lucra la Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa al NATO (SHAPE), de lângă Mons. Acesta este cartierul general militar central al operațiunilor Alianței, responsabil de planificarea și desfășurarea acestora.

„Ea este suspectată de acte de spionaj în beneficiul unei țări terțe și de participare la o organizație criminală”, a precizat parchetul federal într-un comunicat de presă.

„Suspecta a atras atenția serviciilor de securitate ale SHAPE, care au semnalat faptele Serviciului General de Informații și Securitate (SGRS)”, a continuat parchetul, fără a oferi alte informații cu privire la natura faptelor.

După ce a preluat dosarul, parchetul a încredințat ancheta poliției judiciare federale din Charleroi, care a efectuat joi percheziții la domiciliul suspectei, precum și la locul său de muncă.

Judecătoarea de instrucție a emis ulterior, vineri, un mandat de arestare pe numele suspectei.