Ştafeta

Dragă tată,

E-mailurile tale continuă să mă surprindă. E adevărat, şi mai mult mă surprinde că ai învăţat să le trimiţi. N-aş fi crezut că un paseist ca tine va pătrunde tainele computerului. 

Mă bucur că-mi scrii, chit că fiecare scrisoare de la tine începe cu un citat care-ţi demonstrează cultura. Data trecută totuşi m-ai iritat ceva mai puţin. Şi ştii de ce? Fiindcă vorba de duh inaugurală nu te-a definit doar pe tine, ci pe toţi taţii târâţi la judecata fiilor. Ţi-ai început scrisoarea cu un citat din La Rochefoucauld: „Bătrânii încep să dea sfaturi bune când nu mai pot să dea exemple proaste”. E mult adevăr aici, nu zic nu. L-am căutat pe Google pe contele ăsta francez şi, din ce-am observat, îl ducea mintea. 

Singurul lucru bun de care am avut parte în ultimele zile e că ţi-am dat pe brazdă nepotul. L-am dus la meci. Parcă te aud: „Ca să aveţi un subiect în plus despre care să tăceţi seara, când tu bei, iar el stă cu nasul în telefon”. 

Nu e chiar aşa, să ştii. Sigur, când m-ai dus tu pe mine la meci prima dată, aproape că ne-a prins miezul nopţii povestindu-ne unul altuia ce văzuserăm. Iar ce n-ai observat atunci e că, în febra meciului, la un corner, m-am aplecat spre tine şi am tras adânc aer în piept. Am ţinut să am o ştampilă mirositoare a zilei, ceva de trecut în albumul cu amintiri din mintea mea de copil. Un miros de iarbă, de sudoare şi de tutun. Un miros viril şi aspru, la care ştiam că încă nu pot să contribui, dar care mi s-a cuibărit în nări ca o promisiune pentru vremea când aveam să fiu bărbat.

Hai să-ţi spun, fiindcă îţi simt nerăbdarea: lui Paul i-a plăcut la meci. Şi nu l-am dădăcit. Nu l-am torturat cu vorbe mari – „apartenenţă”, identitate” – şi nu l-am pisălogit cu clişee despre tricou, şapcă sau trening. Doar l-am rugat să se îmbrace cu ţinuta pe care i-o luasem de ziua lui, atât. Mi-a făcut pe plac fără să comenteze. N-a pus întrebări, n-a fost curios. Eram pregătit să-i dau toate răspunsurile, dar n-a avut nevoie de niciunul. Poate că ştia ce-l aşteaptă. De la vreun coleg sau de la vreun prieten. Cert e că l-am văzut cum se desface, cum iese de sub carapace, cum intră la început sfios, iar apoi cu mugurii aplombului, în corul tribunei. L-am privit de câteva ori cu coada ochiului, având grijă să fiu sigur că nu-şi dă seama. Şi nu şi-a dat. Iar de la un punct încolo nu l-a mai interesat dacă are voce sau nu, dacă i se aude falsetul, dacă, ajuns la el în cameră, o să deruleze meciul cu ochii minţii şi o să i se facă ruşine de el însuşi.  

Dacă ar fi fost la fel de bine pe teren ca în tribune, ne-am fi dus acasă fericiţi. Dar am pierdut. Iar înfrângerea doare. Partea bună e că un eşec nu micşorează iubirea şi n-o face obiect de negociere. Când eşti lipit de echipă, te desparţi de ea cum se cuvine până etapa viitoare: cu eşarfa deasupra capului, cu tricoul jilav şi cu gândul că iubirea se declară la Hollywood sau la Cinematecă. La meci ea se poartă.

Dragostea se poartă – eMAG Fan Shop 

Editorialul semnat de scriitorul și jurnalistul Radu Paraschivescu este parte din campania Dragostea se poartă prin care eMAG a lansat Fan Shop, locul în care suporterii găsesc peste 1.000 de echipamente originale pentru adulți și copii ale celor mai îndrăgite cluburi din România și din lume, la prețuri ce pornesc de la 30 de lei. 

Vă invităm să urmăriți videoclipurile campaniei eMAG Dragostea se poartă, care arată cum fotbalul, unul dintre cele mai puternice limbaje comune dintre generații, poate deveni primul pas către conversații despre afecțiune: 

Articol susținut de eMAG