Sari direct la conținut

Stagiune de concerte estivale la Biserica Neagra din Brasov

HotNews.ro

A 62-a stagiune a concertelor estivale de orgă de la Biserica Neagră din Braşov va fi deschisă marţi, 3 iunie, şi va sta sub semnul aniversării a 175 de ani de la inaugurarea orgii Buchholz. Stagiunea aniversară din acest an cuprinde un număr de 36 de concerte care se vor desfăşura în perioada 3 iunie-30 septembrie, informeaza Agerpres.

În lunile iunie şi septembrie, concertele se vor desfăşura în fiecare marţi, de la ora 18.00, iar în iulie şi august, în zilele de marţi, joi şi sâmbătă de la aceeaşi oră. Pe parcursul stagiunii, alături de organiştii braşoveni, vor mai concerta muzicieni din ţară şi din străinătate, care vor prezenta un program muzical divers.

În anul 1953, Victor Bickerich, organistul de atunci al Bisericii Negre, a iniţiat seria de concerte estivale zilnice pentru a prezenta marea orgă numeroaselor grupuri de turişti. Între timp, în Biserica Neagră au existat patru orgi: orga Buchholz, orga Bisericii de la Rupea (clădire aflată în reparaţii), una din zona Bistriţa-Năsăud şi orga bisericii din localitatea Hamba de lângă Sibiu. La toate cele patru orgi se va concerta în această vară.

‘Cea mai mare, construită în anul 1839 de Carl August Buchholz, îi încântă pe credincioşii parohiei şi pe vizitatori’, a precizat luni într-o conferinţă de presă, Christian Plajer, prim-preotul Bisericii Evanghelice Braşov.

La rândul lui, organistul Bisericii Negre, Steffen Schlandt, a declarat că intrumentul nu a fost modificat, fapt care are relevanţă pentru lumea tehnică şi muzicală.

‘Acest instrument reprezintă, într-adevăr, posibilitatea unei viziuni asupra secolului al XIX-lea, când cineva vine la noi şi cântă pe acest instrument, el aude secolul XIX. Pe acest instrument s-au cântat foarte multe slujbe care au avut loc în Biserica Neagră, dar şi în cinstea unor oaspeţi de seamă, începând cu Împăratul Germaniei care a venit la Biserica Neagră la începutul secolului al XX-lea, a numeroase delegaţii din multe ţări. Săptămâna trecută, pentru Prinţul Charles care a vizitat pentru prima dată Biserica Neagră. Dorim să chemăm numeroşii turişti care se vor afla în această vară la Braşov, la concertele de orgă pentru un moment de reculegere, pentru un moment de meditaţie’|, a spus organistul Bisericii Negre, în conferinţa de presă.

Orga care împlineşte 175 de ani se află în condiţia sa originală,a şa cum a construit-o meşterul Carl August Buchholz între anii 1836-1839. Contractul semnat de comunitatea evanghelică din Braşov şi constructorul berlinez în anul 1835 a fost în valoare de 10.224 de taleri, iar durata de execuţie a fost stabilită la trei ani de la începerea lucrărilor. În timpul acela, orga de la Braşov se număra printre primele cinci orgi ale Europei ca mărime.

Orga s-a păstrat în starea iniţială datorită faptului că tuburile originale nu s-au pierdut şi nu au fost înlocuite, iar micile modificări, întreprinse în timp, au fost anulate mai târziu. Acordajul şi presiunea vântului originale au fost aduse la starea iniţială. Materialele folosite pentru construirea orgii sunt de cea mai bună calitate. Clapele sunt acoperite cu fildeş, cele superioare sunt din lemn de abanos, iar numerele registrelor sunt inscripţionate pe porţelan şi acoperite cu sticlă. Ornamentele, consolele, turnurile şi frontoanele sunt prevăzute cu sculpturi deosebite din lemn şi tei aurit. Orga Buchholz are 3993 de tuburi distribuite pe 84 de rânduri, patru manuale şi un pedalier, nouă foale dispuse în spatele orgii, într-o cameră separată, 63 de registre sonore şi 76 de manete, 12 lăzi de vânt pentru aerul comprimat. Cel mai mare tub are nouă metri, cel mai mic tub are doi metri, iar gama de frecvenţe 17 Hz-12,8 kHz.

Intrarea la concerte costă 10 lei, iar copiii cu vârsta mai mică de şapte ani şi elevii, în baza carnetului de elev au gratuitate.

Biserica Neagră, unul dintre simbolurile Braşovului a fost vizitată anul trecut de 208.000 de turişti, mulţi dintre ei fiind străini. Este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România datând din secolele XIV-XV.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro