Sari direct la conținut

Stagiunea Cammerata, la al treilea concert

HotNews.ro
Matei Bucur Mihăescu, Foto: Fundatia Dan Voiculescu
Matei Bucur Mihăescu, Foto: Fundatia Dan Voiculescu

Joi, 9 iunie 2011, începând cu ora 19.00, în foaierul Teatrului National de Operetă “Ion Dacian”, din Bucureşti, tânărul pianist, compozitor şi dirijor Matei Bucur Mihăescu şi orchestra sa CAMMERATA va susţine un nou concert in cadrul stagiunii Cammerata.

Matei Bucur Mihăescu compune lucrări de muzică clasică încă de la vârsta de 7 ani. În numai 9 ani a compus peste 80 de lucrări pentru pian, orchestră şi cor, care au fost deja interpretate pe scene de primă mărime, de către artişti şi ansambluri de prestigiu, sub bagheta unor mari maeştri dirijori. Iluştri muzicieni din SUA, Austria, Germania, Rusia, Japonia, Israel, reprezentanţi ai Universității Naţionale de Muzică Bucureşti, ai Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din România au fost impresionaţi de virtuozitatea, personalitatea şi originalitatea lucrărilor sale muzicale.

Stagiunea Cammerata i-a oferit tânărului muzician bursier al Fundaţiei Dan Voiculescu, o noua ocazie de a-si prezenta creaţiile in fata publicului de toate vârstele, iubitor al muzicii clasice. Astfel, începând cu luna aprilie 2011, Matei Bucur Mihăescu a sustinut împreună cu orchestra sa, o serie de concerte camerale, din programul cărora au făcut parte, în exclusivitate, compozitii proprii ale tânărului supranumit şi „micul Bach al României”. Iar de fiecare dată, publicul, care a umplut sălile de concert, a fost cucerit.

Pentru a treia oara în cadrul Stagiunii Cammerata, pe data de 9 iunie, Matei Bucur Mihăescu va prezenta o serie de lucrări cu teme romantice şi o simfonie barocă în 5 părți pentru orchestră, apreciată de muzicologi ca fiind o lucrare de compoziție de înaltă calitate, se arata in comunicatul remis Hotnews.ro. „Pentru acest concert, am ales, nu întâmplător, şi lucrări cu teme romantice, apropiate geniului muzicii de film. De multe ori mi s-a spus ca muzica mea crează imagini, „se vizualizează”. La Viena mi s-a prezis pentru prima dată că voi scrie muzică de film. «Asteptăm de la tine un Oscar!» mi s-a spus atunci.” spune Matei Bucur Mihăescu.

Şi de această dată, alături de Matei Bucur Mihăescu vor evolua tineri muzicieni, elevi și studenţi talentati, membri ai orchestrei Cammerata, fondată de Matei Bucur Mihăescu în anul 2008. Evenimentul se va bucura si de participarea unor artisti valorosi ai orchestrei Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”: Cristian Hanghiuc (trompeta I), Mircea Lazarica (trompeta II), Marian Barbu (corn I) şi Bogdan Coia (corn II).

Potrivit comunicatului, stagiunea Cammerata va fi reluată în toamnă, ocazie cu care tânărul compozitor va oferi publicului noi surprize muzicale.

Accesul la acest eveniment este liber și se face pe baza unei invitații, care poate fi solicitată, în prealabil, la numerele de telefon: 0758.30.30.32 sau 031.425.58.82.

Stagiunea Cammerata este o iniţiativă a Fundatiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, derulată în parteneriat cu Teatrul Național de Operetă “Ion Dacian”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro