Stăpânul tigrului din Houston a fost prins după ce a fugit cu animalul, dar felina este de negăsit, spune poliția
Autoritățile din Houston au reținut un bărbat care se ascundea de poliție pe când adăpostea un tigru de Bengal, dar animalul este de negăsit, informează CNN.
Victor Cuevas, 26 de ani, era liber pe cauțiune, fiind acuzat de o crimă în districtul Ford Bend, dar luni dimineața vecinii au văzut un tigru pe peluza din fața casei.
Au existat informații că suspectul ar fi avut și maimuțe, care sunt permise în oraș. Dar a avea un tigru reprezintă o încălcare a legii la Houston, dar este legală sub anumite restricții în statul Texas.
Un ofițer s-a dus în afara orelor de serviciu acasă la suspect pentru verificare, dar când agenții au ajuns la fața locului Cuevas a luat tigrul într-un SUV alb și a fugit.
„După o urmărire scurtă, bărbatul a dispărut cu tigrul”, a spus Ron Borza, comandantul poliției, adăugând că deținerea unui tigru este o contravenție minoră la Houston și se pedepsește cu o amendă de maximum 500 de dolari.
Poliția a scris mai târziu pe Twitter că Cuevas a fost reținut, dar tigrul este încă dispărut. Cuevas este învinuit că a fugit de arestare și detenție cu un vehicul în Ford Bend County.
Michael Elliott, avocatul lui Cuevas, a declarat pentru CNN că acesta nu este proprietarul tigrului. El a criticat și poliția din Houston pentru că l-a arestat pe Cuevas la domiciliul său din Ford Bend County, deși aveau deja o înțelegere că se va preda pașnic.
„Înțeleg că mulți oameni sunt interesați de ce se va întâmpla cu tigrul și ce se petrece, dar în acest caz poliția din Houston a fost într-o asemenea grabă să rezolve și să-și prindă omul că au făcut doar presupuneri. Din cauză că clientul meu a fost cel care a prins tigrul, care a ieșit și l-a luat înăuntru în siguranță, toată lumea presupune că el este proprietarul tigrului, că este tigrul lui.”
Autoritățile intenționează să revoce cauțiunea lui Cuevas pentru acuzația de crimă datând din noiembrie 2020.
REFERINȚĂ: