Sari direct la conținut

Starea pacienților transferați la alte spitale după incendiul de la Matei Balș: 7 dintre ei sunt în stare gravă

HotNews.ro
Incendiu la Matei Bals, Foto: AGERPRES
Incendiu la Matei Bals, Foto: AGERPRES

​46 dintre cei 53 de pacienți COVID-19 transferați la alte spitale din București după incendiul produs vineri dimineață la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș sunt în continuare internați. 7 dintre ei sunt în stare gravă sau foarte gravă.

Starea de sănătate a pacienților afectați de incendiul care a avut loc la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București și care au fost transferați în alte unități sanitare – informații centralizate de Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din Ministerul Sănătății:

  • Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București: 11 pacienți, stare stabilă, staționară;
  • Spitalul Universitar de Urgență din București: 2 pacienți în stare stabilă, 1 pacient intubat (ATI), stare gravă; 1 pacient stare foarte gravă, resuscitat, ventilat, intubat;
  • Spitalul Universitar de Urgență „Elias” din București: 6 pacienți transferați, 4 pacienți în stare stabilă, 1 pacient în stare gravă, instabilă. 1 pacient externat în data de 1 februarie 2021;
  • Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” din București: 6 pacienți. 2 pacienți internați în ATI dintre care 1 pacient în stare gravă, 4 pacienți în stare stabilă;
  • Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” din București: 3 pacienți în stare stabilă;
  • Spitalul Militar Central din București: 4 pacienți. Spitalul Militar Central – 2 pacienți în secția ATI, ambii în stare gravă, intubați. ROL2 – 2 pacienți în stare stabilă: 1 pacient a fost externat în data de 1 februarie 2021 și 1 pacient va fi externat azi;
  • Spitalul „Witting” din București: 2 pacienți în stare stabilă, 1 pacient a fost externat în data de 1 februarie 2021;
  • Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București: 4 pacienți – 2 pacienți în stare staționară, 2 pacienți în secția ATI (1 pacient stabil, neintubat și 1 pacient intubat, în stare gravă);
  • Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București: 3 pacienți în stare stabilă;
  • Spitalul Monza din București: 3 pacienți în stare stabilă.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro