Sari direct la conținut

Start EUROPAfest Summer Edition 2016, sambata la Castelul Peles

HotNews.ro
EUROPAfest Summer Edition 2016, Foto: Afis
EUROPAfest Summer Edition 2016, Foto: Afis

Festivalul EUROPAfest, aduce in cadrul editiei de vara de la Sinaia 6 concerte de muzica clasica si Summer Music Academy Sinaia. Devenit o traditie, deschiderea EUROPAfest Summer Edition are loc la Castelul Peles, Sala de concerte a resedintei regale. 16 iulie, la ora 18:00, jmEvents si partenerii festivalului – Primaria Sinaia, Hotel Mara si Castelul Peles, invita publicul se bucure de o seara de muzica in compania unora dintre cei mai apreciati artisti internationali ai zilelor noastre.

Remus Azoitei, produs de renume al scolii romanesti de vioara, stabilit in Anglia dupa terminarea studiilor la Juilliard School – New York, face parte azi din elita muzicii londoneze. A concertat in sali prestigioase precum Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St-Martin-in-the-Fields si Wigmore Hall in Londra, Teatro La Fenice Venetia, Auditorio Nacional Madrid si Konzerthaus Viena. A colaborat cu artisti renumiti precum Lawrence Foster, David Geringas, Gerard Causse, Michael Sanderling, Adrian Brendel. The Strad l-a numit „un virtuoz incurabil cu suflet si tehnica fabuloasa”.

Josephine Knight, cotata ca unul dintre cei mai importanti violoncelisti ai Marii Britanii, este cunoscuta pentru versatilitatea sa ca solista si muzician de camera. Artista a realizat numeroase turnee in intreaga lume si a concertat alaturi de orchestre importante din Europa. A fost invitata ca solista la BBC Proms in Londra si la toate festivalurile importante din lume inclusiv Aldeburgh, Bath, Beethoven, Cheltenham, Casa da Musica in Porto, Gstaad, Mecklenburg Vorpommern, Schleswig-Holstein, Wigmore Hall, Stavanger si Savannah, colaborand cu multi muzicieni de mare importanta, precum Daniel Hope, Maxim Vengerov, Lisa Batiashvili, Menahem Pressler, Melvyn Tan, dar si Emerson Ouartet, Takacs Quartet.

Flautist Principal pentru 20 de ani al London Symphony Orchestrasi cinci ani al Philharmonia Orchestra, Paul Edmund-Daviesare o solida reputatie internationala. A evoluat ca solist sub bagheta unora dintre cei mai cunoscuti dirijori, printre care Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovich si Pierre Boulez. In ultimii 15 ani Paul Edmund-Davies a sustinut numeroase turnee, recitaluri si concerte in America, Europa, Canada, Australasia, Orientul Mijlociu si Extremul Orient.

Ca membru al faimosului Chilingirian Quartet si London Mozart Trio, violonistul Charles Sewart s-a bucurat mereu de o agenda incarcata, sustinand turnee in peste patruzeci de tari la festivaluri de renume. Artistul se bucura de o vasta si bogata cariera solistica, de la evolutii internationale in unele dintre cele mai prestigioase sali pana la conducerea, prezentarea si dirijarea spectacolelor muzicale de gala ale familiei Strauss. Charles Sewart a avut onoarea de a concerta la numeroase evenimente ale Casei Regale britanice.

Daca pentru audienta concertul este o oaza de relaxare si rasfat auditiv, pentru artistii sositi din 16 tari este un prilej de a urmari cu interes si de a invata din evolutiile de exceptie ale protagonistilor, care timp de 12 zile le vor fi profesori in cadrul Summer Music Academy Sinaia. A 5-a editie se deruleaza in perioada 14 – 26 iulie 2016, oferind studii avansate si performanta intensiva la cele mai inalte standarde. Summer Music Academy Sinaia este un proiect cultural co-finantat de Administratia Fondului Cultural National.

Urmatoarele concerte sunt programate pentru 21, 22, 23, 24 si 25 iulie si au loc la Hotel Mara Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica – Casino Sinaia si Biserica Catolica. Accesul la concert se face pe baza de invitatii, dar se acorda si intrare libera in limita locurilor disponibile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro