Sari direct la conținut

Statele Unite au blocat rezoluția ONU care cerea o încetare temporară a focului între Israel și Hamas

HotNews.ro
Consiliul de Securitate al ONU, Foto: Bryan R. Smith / AFP / Profimedia
Consiliul de Securitate al ONU, Foto: Bryan R. Smith / AFP / Profimedia

Statele Unite au făcut uz miercuri de dreptul de veto pentru a bloca o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU care cerea pauze în conflictul dintre Israel și teroriștii Hamas pentru a permite intrarea unor ajutoare umanitare în fâșia Gaza, relatează Reuters.

Votul asupra rezoluției redactate de Brazilia a fost amânat de două ori în ultimele zile în timp ce Statele Unite încearcă să negocieze accesul ajutoarelor umanitare în Gaza. Însă rezoluția a fost supusă în cele din urmă la vot miercuri, când 12 state membre ale Consiliului de Securitate au votat pentru, în timp ce Rusia și Marea Britanie s-au abținut.

Statele Unite au fost singura țară care s-a opus, Washingtonul protejând în mod tradițional Israelul de orice măsuri pe care organismul ONU încearcă să le ia împotriva sa.

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a cerut miercuri o încetare imediată a focului pentru a permite eliberarea ostaticilor și intrarea ajutoarelor umanitare în fâșia Gaza.

Rezoluția blocată miercuri de SUA a îndemnat de asemenea, fără a numi explicit Israelul, anularea ultimatumului dat civililor din enclavă de a evacua nordul ei și condamna „atacurile teroriste ale Hamas”.

Israelul a ordonat săptămâna trecută celor 1,1 milioane de palestinieni ce locuiesc în nordul fâșiei Gaza să se mute în zonele din sud în contextul în care forțele armate israeliene pregătesc o ofensivă terestră în enclavă drept răspuns la cel mai sângeros atac Hamas din istorie asupra teritoriului israelian.

Israelul a plasat fâșia Gaza sub un asediu total și a lansat atacuri aeriene fără precedent împotriva obiectivelor suspectate că adăpostesc teroriști ai Hamas și armament. ONU a avertizat Israelul încă din data de 10 octombrie că asedierea totală a teritoriului contravine dreptului internațional.

Rezoluția blocată de SUA miercuri în Consiliul de Securitate al ONU condamna de asemenea violența împotriva tuturor civililor și cerea eliberarea imediată și necondiționată a ostaticilor.

Urmărește ultimele evoluții ale conflictului dintre Israel și Hamas LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro