Sari direct la conținut

Statele Unite au intrat într-o "fază nouă" a epidemiei / Coronavirusul "s-a răspândit extraordinar" (consilier Casa Albă)

HotNews.ro
Coronavirus SUA, Foto: Zuma / SplashNews.com / Splash / Profimedia
Coronavirus SUA, Foto: Zuma / SplashNews.com / Splash / Profimedia

Statele Unite se află într-o „fază nouă” a epidemiei de coronavirus, care este de acum puternic răspândită pe teritoriul american, a afirmat duminică doctorul Deborah Birx, coordonatoarea grupului de lucru de la Casa Albă, potrivit AFP.

„Suntem într-o fază nouă”, a afirmat Birx, care conduce grupul de lucru însărcinat cu epidemia în cadrul președinției americane.

„Ce vedem acum este diferit față de martie și aprilie”, a spus ea, la televiziunea CNN, subliniind însă că măsurile luate la nivel local pentru a controla contagiunea încep să aibă efecte.

Virusul „s-a răspândit extraordinar. El este prezent acum atât în zonele rurale cât și urbane”, a continuat ea, avertizându-i pe „toți cei care trăiesc în zone rurale: nu sunteți la adăpost sau protejați împotriva virusului”.

Respectarea măsurilor precum purtatul măștii, măsurile de igienă și distanțarea socială este crucială, a subliniat ea.

Statele Unite au înregistrat duminică 47.508 noi cazuri de contaminare și 515 decese legate de coronavirus în ultimele 24 de ore, potrivit datelor Universității Johns Hopkins.

Bilanțul total se ridică la peste 4,6 milioane de cazuri și 154.834 de morți, ceea ce face din Statele Unite cea mai afectată țară din lume de pandemia de Covid-19.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro