Statele Unite impun sancțiuni pentru peste 120 de companii din Rusia și Kârgâzstan
- Redactia Hotnews
Statele Unite au plasat joi peste 120 de companii din Rusia și Kârgâzstan pe lista lor neagră pentru a pedepsi contribuția acestora la mașina de război rusă din Ucraina, potrivit AFP.
Sancțiunile vizează în special restricționarea accesului Rusiei la echipamentele supuse embargoului, inclusiv la componentele electronice care pot fi reutilizate de complexul militar-industrial rus, a declarat șeful diplomației americane, Antony Blinken, într-un comunicat.
„Aceste sancțiuni vor interzice accesul Rusiei la materiale esențiale, vor inhiba producția sa viitoare de energie și capacitățile sale de export, vor limita utilizarea sistemului financiar internațional și îi vor pedepsi pe cei care sunt complici în eludarea sancțiunilor”, a spus el.
Printre zecile de companii vizate se numără bănci rusești, companii energetice, de transport maritim și tehnologice, precum și producători de echipamente de apărare.
Printre acestea se numără, de asemenea, șapte institute de cercetare tehnologică rusești aflate sub controlul statului.
Sunt vizate, de asemenea, mai multe companii din Kârgâzstan care, potrivit Trezoreriei americane, au permis Rusiei să eludeze restricțiile privind exportul de tehnologie în cadrul sancțiunilor americane impuse împotriva Rusiei după invazia sa în Ucraina în februarie 2022.
Una dintre acestea, RM Design and Development, a furnizat semiconductori și circuite integrate cumpărătorilor ruși, care la rândul lor au aprovizionat industria de apărare.
Kârgâzstanul a negat joi că ar fi ajutat Moscova să eludeze sancțiunile occidentale impuse după invazia din Ucraina, admițând totodată „posibila” implicare a unor companii private.
Sancțiunile americane interzic toate tranzacțiile cu aceste companii și le limitează accesul la circuitele financiare internaționale. (foto: Dreamstime.com)