Sari direct la conținut

Statele Unite interzic software-ul antivirus rusesc Kaspersky

HotNews.ro
Washingtonul a anunțat joi că interzice software-ul antivirus rusesc Kaspersky în Statele Unite, precum și americanilor din alte părți ale lumii, interdicția afectând și filialele și companiile conexe ale companiei, potrivit AFP.
Standul Kaspersky la MWC, Foto: Hotnews
Standul Kaspersky la MWC, Foto: Hotnews

„Kaspersky nu va mai putea, printre alte activități, să își vândă software-ul în Statele Unite sau să furnizeze actualizări pentru software-ul deja utilizat”, a precizat Departamentul american al Comerțului într-un comunicat, adăugând că anumite activități ar putea totuși să continue până la 29 septembrie pentru a le da timp clienților să găsească o alternativă.

S-a constatat că influența Moscovei asupra companiei reprezintă un risc semnificativ, a declarat joi secretarul pentru Comerț, Gina Raimondo, în cadrul unei convorbiri cu reporterii.

Accesul privilegiat al software-ului la sistemele unui computer i-ar putea permite să fure informații sensibile de pe computerele americane sau să instaleze programe malware și să rețină actualizări critice, sporind amenințarea, a adăugat sursa.

„Rusia a demonstrat că are capacitatea și… intenția de a exploata companii rusești precum Kaspersky pentru a colecta și a transforma în arme informațiile personale ale americanilor și de aceea suntem obligați să luăm măsurile pe care le luăm astăzi”, a declarat Raimondo în cadrul convorbirii telefonice.

Kaspersky Lab și Ambasada Rusiei nu au răspuns la solicitările de comentarii. Anterior, Kaspersky a declarat că este o companie administrată privat, fără legături cu guvernul rus.

Noua regulă radicală, care folosește puteri largi create de administrația Trump, va fi cuplată cu o altă măsură de adăugare a trei ramuri ale companiei pe o listă de restricții comerciale, a spus Raimondo, dând o lovitură reputației firmei, măsura putând afecta vânzările sale în străinătate.

INTERVIURILE HotNews.ro