Sari direct la conținut

„Stegarul dac”, tentativă de a intra cu forța în Palatul Cotroceni. A fost oprit și amendat

HotNews.ro
„Stegarul dac”, tentativă de a intra cu forța în Palatul Cotroceni. A fost oprit și amendat
Stegarul dac. Inquam Photos / George CĂlin

Protestatarul Cezar Avrămuţă, cunoscut în spaţiul public ca „Stegarul dac”, a fost amendat marţi cu 1.000 de lei, după ce a părăsit locul unde se desfăşura un protest în faţa Palatului Cotroceni şi a alergat spre intrarea sediului.

„Astăzi, în jurul orelor 12:00, a avut loc o adunare publică nedeclarată pe trotuarul din faţa sediului Palatului Cotroceni. Pe timpul desfăşurării manifestaţiei, un bărbat a părăsit locul de desfăşurare, fugind pe partea carosabilă, către intrare, cu intenţia de a pătrunde în obiectiv”, a transmis Jandarmeria Capitalei, potrivit Agerpres.

Acesta a fost oprit de forţele de ordine, iar în urma recomandărilor acestora a revenit în zona de desfăşurare a protestului.

„Menţionăm faptul că pe timpul intervenţiei nu s-au folosit forţa sau mijloacele din dotare”, precizează Jandarmeria.

Protestatarul, în vârstă de 58 de ani, cunoscut în spaţiul public pentru comportamente similare, a fost sancţionat în conformitate cu prevederile art 26, alin. 1, lit d) din Legea 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

„Totodată, în jurul orei 15:50, aceeaşi persoană, aflându-se în faţa sediului Guvernului, s-a aşezat pe trotuar, chiar în faţa intrării în instituţie, blocând astfel accesul. Forţele de ordine i-au pus în vedere să se îndepărteze de poarta de acces, întrucât urma să ajungă o delegaţie oficială. În scurt timp, acesta s-a conformat şi s-a îndepărtat de zona respectivă”, au mai spus reprezentanții Jandarmeriei.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare.
INTERVIURILE HotNews.ro