VIDEO FOTOGALERIE Uriașul parc deșertic din Ploiești își revine și începe să atragă lume – Terase, seră cu plante exotice, umbrare, patinoar
În primăvara lui 2016 se inaugura Parcul Municipal Vest, o investiție de peste 15 milioane euro care se voia a fi cel mai mare parc din Ploiești, dar era doar un ogor ușor amenajat unde nu mergea nimeni și unde nu era umbră. Nici în prezent nu este umbră, dar foarte multe s-au schimbat în bine și în week-end-uri parcul este plin de lume. Pentru umbră mai avem de așteptat câțiva ani, dar parcul a devenit unul dintre cele mai bine îngrijite din Ploiești, deși părea greu de crezut că se va ajunge aici.
Dacă acum doi ani parcările erau goale în week-emd, acum sunt și zile când sunt pline, dar numai când temperatura este suportabilă (20 – 30 de grade) Și locurile de joacă, renovate de curând, sunt pline în week-end. Marele of al directorului parcului este în prezent că nu vine niciun ajutor de la Consiliul Local. Parcul are 54 ha. Spre comparație, Cișmigiu are 16 ha, iar Herăstrău, 187 ha.
HotNews.ro a scris de câteva ori despre acest parc ”fantomă” care a fost inaugurat cu o săptămână înainte de alegerile locale din iunie 2016, deși nu era nici pe departe gata. Parcul de lângă Gara de Vest nu doar că nu avea pic de umbră, ci era cu totul inutil: era greu să ajungi la el, majoritatea obiectivelor erau nefuncționale și nu exista nici măcar un chioșc. Era neîngrijit, neterminat și neinteresant și un simbol trist pentru cât de prost sunt gestionate investițiile pe bani europeni.
Parcul este reprezentativ pentru multe investiții din România: proiectul pe bani europeni a fost prost gândit și luptele politice din județul Prahova și-au spus și ele cuvântul în neglijarea parcului după imaugurare. Apoi, faptul că parcul începe să își revină reprezintă o excepție într-un Ploiești plin de gunoaie din cauza certurilor dintre firma de salubritate și Primărie. Mai mult, cele mai importante parcuri din oraș sunt neîngrijite, inclusiv parcul de la Sala Olimpia unde este umbră, dar unde este mare nevoie de modernizări.
Parcul a fost pe larg prezentat de presă ca fiind unul dintre proiectele pe bani europeni foarte prost gândite, au apărut întârzieri în implementare, iar după inaugurare parcul s-a tot degradat timp de peste un an, mai ales că nu erau suficienți angajați să se ocupe de el.
Oameni nu sunt suficienți nici acum, practic sunt angajați 7 oameni, deși ar fi nevoie de câteva zeci, dar de la final de 2017 parcul a început să-și revină și lucrurile merg din ce în ce mai bine.
Practic au fost montate umbrare, lacul a fost curățat, de trei săptărmâni există și terase cu vânzare, WC-urile au fost reparate și sunt funcționale, patinoarul poate fi folosit și el iarna și zonele cu bălării aproape au dispărut.
Lacul este unul dintre cele mai frumoase locuri pentru fotografii stil Instagram, există și o mică moară, dar și o cascadă artificială. Au început să se organizeze evenimente în parc, scena a fost și ea reparată, sera a fost pusă în folosință și în ea se găsesc bananieri, papaya, mici plante exotice și răsadurile de flori care sunt puse apoi în parc. La popularea serei a venit și un mic ajutor de la Grădina Botanică din București.
Accesul în parc este și el mai ușor fiindcă în iunie 2017, cu mare întârziere, s-a inaugurat podul care supra-traversează calea ferată și leagă cartierul Vest de Centura Ploieștiului. Multă lume ajunge însă pe jos în parc traversând liniile de cale ferată de la gara Ploiești Vest.
Copacii puși la început de 2016 s-au uscat și au mai fost de atunci sesiuni de plantare, dar destul de puțini pomi din acele prime serii au rezistat. Mai mare succes au avut plantările din ultimele 18 luni și câțiva copaci au ajuns să fie mai mărișori, dar până la umbră consistentă mai trebuie să treacă câțiva ani. Foarte mulți dintre copacii plantați și din plantele din seră au venit din donații făcute de companii sau de persoane fizice.
”De doi ani de zile ne chinuim aici cu șapte persoane cu buget sub nivelul bunului simț. Noi practic mai avem 300 de lei pentru întreținerea parcului și suntem abia în septembrie”, a spus pentru HotNews.ro, Donald Constantin, directorul parcului. El deplânge lipsa de interes a Consiliului Local față de acest parc ”Parcul este de un potențial fantastic, are 54 ha, dar dacă ne gândim bine Ploieștiul nu stă bine la capitolul parcuri (…) Parcul nu este promovat deloc de primărie, ceea ce mi se pare nefiresc”, spune directorul parcului.
În afară de cei șapte angajați, la amenajarea parcului au lucrat și beneficari ai ajutoarelor sociale.
”Sper să ajungem în stadiul în care și consiliul local să cumpere un pom măcar. Eu n-am cumpărat un pom din banii consiliului în doi ani, ceea ce este rușinos pentru că 80% din vegetația din parc a fost uscată”, spune Constantin care explică faptul că toți pomii plantați provin din sponsorizări.
Directorul mai spune faptul că 35-40% din suparafața parcului este irigabilă, dar există o problemă la sistemul de irigații pentru că pompele sunt mai puternice decât sistemul de irigat în sine ”Au funcționat anul acesta șapte zile și apoi pompele s-au ars. Am rebobinat pompele, este o problemă tehnică, am trimis și adresă către primărie, să vedem ce va fi. Practic pompa este prea puternică pentru sistem, merge forțat și se arde la un moment dat”,a eplicat Constantin, care este de aproape doi ani șef al parcului.
Cu sistermul de irigații oprit, cei de la parc au udat în unele locuri cu o mică cisternă cu apă, pentru a nu se usca toți copacii. În toamna lui 2018 și în primăvara lui 2019 au fost plantați câteva mii de copaci și mare parte dintre ei s-au prins.
De la anul parcul va arăta altfel, promite Donald Constantin, fiindcă vor fi mai mari copacii și se va vedea și umbra. S-au făcut și fertilizări, s-a cosit și există și tuie care au 2,5 metri înălțime, dar și sălcii mărișoare.
Parcul este departe de a fi ideal, multe lucruri mai sunt de făcut, dar comparativ cu alte parcuri din Ploiești stă mult mai bine.