Sari direct la conținut

Capturarea lui Maduro la ordinul lui Trump poate fi privită drept un pas în „unificarea  Vestului împotriva Chinei”. Ce urmează și care sunt riscurile

Opinie
HotNews.ro
Capturarea lui Maduro la ordinul lui Trump poate fi privită drept un pas în „unificarea  Vestului împotriva Chinei”. Ce urmează și care sunt riscurile
Nicolas Maduro, în custodia forțelor americane după ce a fost capturat în Caracas. Foto: Truth Social / Donald Trump

Secvențele din Brooklyn, New York, îl arată pe Maduro înconjurat de forțele de ordine americane. Pentru miliarde de oameni, este pentru prima oară când văd un președinte arestat din propria țară, din refugiul său și adus să fie judecat de către un alt stat. 

Maduro nu are parte de prea multă simpatie. I-a înfometat și le-a răpit libertatea celor 29 de milioane de venezueleni, una dintre cele mai bogate țări ale lumii. 

Liderul venezuelean destituit Nicolás Maduro la sediul pentru Combaterea Drogurilor din SUA din New York. Foto: captură video YouTube

Venezuela e săracă, având petrol mai mult decât Arabia Saudită

Guvernarea sa a devenit un model de suferință pentru „Blestemului resurselor”: ai rezerve de petrol mai mult decât Arabia Saudită, Canada sau Kuweit, dar nu faci nimic cu ele când lipsesc libertatea, competența și aplicarea legii.

Dacă ajungem la lege, asta este și una dintre problemele reclamate acum de cei care se opun capturării lui Maduro de către armata SUA. 

„Administrația lui Trump își imaginează finalul pe care și-l dorește și încearcă să ajungă la acel rezultat cât mai repede și direct posibil, folosind orice mijloace are la dispoziție”, scrie profesorul Tyler Cowen, în Free Press, publicație conservatoare din SUA. 

Cowen: „O emisferă vestică condusă de SUA, unită împotriva ascensiunii Chinei”

Pariul lui Trump, crede Cowen, este următorul. Acțiunea care realmente a șocat planeta, să arestezi un președinte de țară din buncărul său și să-l duci cu cătușe pe mâini, căști și mască pe propriul teritoriu, poate fi doar primul pas. „În spatele planurilor de salvare, sancțiunilor și acțiunilor lui Trump de flatare a liderilor de dreapta se ascunde un singur proiect: o emisferă vestică condusă de SUA, unită împotriva ascensiunii Chinei”, scrie Tyler Cowen.  

Riscul merită asumat, pare că gândește Trump, scrie profesorul din SUA. El descrie astfel mișcarea anunțată de atacul din Venezuela: „Intră în scenă Trump. Nu ar fi frumos, pare să creadă el, dacă majoritatea țărilor din America Latină s-ar putea transforma în țări mult mai bogate și prietenoase cu SUA? Nu ar fi frumos dacă SUA ar putea conduce o Nouă Lume care se apropie tot mai mult ca unitate economică? În acea lume, am avea suficienți oameni, resurse și bogăție pentru a ține China (sau orice altă țară) la distanță pentru totdeauna”.

„Domnule președinte: Lăsați poporul venezuelean să conducă Venezuela”

Dar merită riscul, mai ales că administrația Chinei a reacționat imediat, în termeni diplomatici care pot fi catalogați drept violenți?

Arestarea lui Maduro a fost un triumf. Comentariile lui Trump după aceea au fost amenințătoare”, scrie aceeași publicație conservatoare Free Press în articolul intitulat: „Domnule președinte: Lăsați poporul venezuelean să conducă Venezuela”.

Este reacția după ce liderul de la Casa Albă a spus, în prima sa conferință de presă de după evenimente, că „vom conduce Venezuela”. Întrebat în mod repetat de jurnaliștii americani, Donald Trump nu a oferit un termen și nici modalitatea în care se va întâmpla această „guvernare” fără temei conform dreptului internațional. 

Riscul ca trimful să se transforme într-un dezastru

„Trump a declarat că secretarul de stat Marco Rubio a discutat cu vicepreședintele lui Maduro, Delcy Rodríguez. Democrații venezueleni se întreabă acum dacă Trump intenționează să încheie un acord cu rămășițele regimului, în care aceștia fac tot felul de concesii în privința petrolului în schimbul permisiunii de a rămâne la putere”, scrie Free Press. 

„Aceasta este o rețetă pentru dezastru, iar dacă aceasta este politica SUA, Trump va fi transformat triumful într-o nouă criză”.

Cum era dacă după Nicolae Ceaușescu ar fi venit la putere Nicu Ceaușescu?

În România, se face, în aceste zile, comparația cu dorința fierbinte a românilor de a scăpa de Ceaușescu, indiferent cine l-ar fi înlăturat de la putere. Dar nu indiferent cine ar fi urmat după acesta.

Românii nu ar fi numit o eliberare venirea lui Postelnicu sau a lui Dincă ”Teleagă” sau a lui Nicu Ceaușescu, băiatul dictatorului, în locul lui Nicolae Ceaușescu.

De altfel, Trump a aruncat prima săgeată împotriva liderei opoziției Venezuelei, Maria Machado, pe care a numit-o lipsită de simpatie în propria țară. 

FreePress încheie astfel: „Dacă vicepreședinta lui Maduro, Rodríguez, rămâne la putere, ce se va întâmpla cu restul regimului? Ministrul apărării Vladimir Padrino este, de asemenea, acuzat de trafic de droguri, la fel ca și ministrul de interne și principalul om de încredere al regimului, Diosdado Cabello. Dacă aceștia rămân la putere, Trump va fi vândut sufletele noastre pentru o cantitate mică de petrol”. 

Una e să nu simpatizezi cu Maduro și alta e să ai rezerve față de felul în care forța preia logica lumii.

INTERVIURILE HotNews.ro