Sari direct la conținut

Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara şi-a reluat activitatea non-Covid

HotNews.ro
Spitalul Victor Babes din Timisoara, Foto: Agerpres
Spitalul Victor Babes din Timisoara, Foto: Agerpres

Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, unde au fost vindecaţi aproape 400 de bolnavi infectaţi cu SARS-CoV-2, doar din judeţul Timiş, şi-a reluat, joi, activitatea non-COVID, primii trei pacienţi fiind deja internaţi pe Secţia de Pneumoftiziologie, a declarat, pentru Agerpres, directorul general al instituţiei, prof. dr. Cristian Oancea.

„Astăzi au fost internaţi primii trei pacienţi, iar mâine avem deschise internările de zi şi vom continua internările. Putem deservi 30 de pacienţi cu TBC, 30 de pacienţi non-TBC şi 15 pacienţi acuţi, în zona galbenă. De asemenea, Clinica de recuperare medicală respiratorie poate să deservească cinci pacienţi – primii pacienţi de recuperare post-COVID vor veni marţi”, a afirmat dr. Cristian Oancea.

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, miercuri, că „din analiza gradului de ocupare a paturilor în perioada pandemiei de COVID s-a constatat că nu a fost atinsă capacitatea maximă şi în acest moment disponibilitatea de internare a spitalelor este favorabilă creşterii capacităţii de tratament şi pentru cazuistica non-COVID, în măsura în care se asigură circuite separate pentru aceasta”.

Cristian Oancea preciza pentru Agerpres, la finele lunii mai, că revenirea la activitatea medicală normală a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” se va face treptat, cu respectarea aceloraşi reguli stricte de protecţie, cei mai expuşi fiind medicii şi asistenţii medicali.

Pneumologul a explicat că va exista o zonă-tampon de suspecţi, unde aceştia vor fi recoltaţi şi li se vor face analizele. Dacă vor fi SARS-CoV-2 negativi, vor fi trimişi în clinicile mari, iar dacă vor fi pozitivi, vor fi internaţi într-un compartiment pe care-l creează spitalul.

Potrivit medicului, până în acest moment, în Timişoara, pacienţii de origine infecţioasă care au fost internaţi la „Victor Babeş” înaintea pandemiei au fost preluaţi de Spitalul CFR ca suport, patologia pneumologică a fost preluată de Spitalul Municipal, iar patologia tuberculoasă a fost trimisă la Jimbolia, la Brad şi în alte locuri unde au mai existat dispensare şi sanatorii de specialitate.

„Am sesizat în ultimul timp că patologia oncologică, care necesită bronhoscopie de înaltă performanţă şi biopsie, a avut de suferit. Şi atunci am făcut ca zonă albă Centrul de Recuperare Respiratorie din cadrul spitalului, unde am relocat o parte din Bronhologie şi am deschis cabinet de explorări funcţionale pentru a testa pacienţii cât mai bine. Nu pot să spun că pacienţii au fost neglijaţi medical, dar pe o perioadă de două-trei luni nu au avut acces la investigaţii de înaltă rezoluţie. În rest, noi am mers cu computer-tomografia, iar acum facem testele pentru RMN. Când se va stinge pandemia, pacienţii vor reveni în spitalul nostru, sper cu aceeaşi încredere cu care au făcut-o şi până acum”, a subliniat medicul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro