Sari direct la conținut

Elveţia oferă gratis teste de diagnosticare Covid-19 pentru toţi cetăţenii​

HotNews.ro
Coronavirus Elvetia, Foto: Glories Francois / Abaca Press / Profimedia
Coronavirus Elvetia, Foto: Glories Francois / Abaca Press / Profimedia

Autorităţile din Elveţia au început de luni să ofere cetăţenilor realizarea gratuită de teste de diagnosticare a Covid-19, inclusiv celor asimptomatici, ca strategie pentru o mai bună urmărire a răspândirii bolii, în condiţiile unei relaxări a restricţiilor.

Testele gratuite sunt voluntare şi sunt oferite în cadrul companiilor şi instituţiilor, inclusiv în şcoli, a anunţat pe site-ul său Oficiul Federal pentru Sănătate Publică, conform agențiilor EFE și Agerpres.

Se poate avea acces la acest tip de teste rapide invocând tot felul de motive personale, precum protejarea persoanelor cu risc mai mare de infecţie, sau pentru vizitarea persoanelor în vârstă sau spitalizate.

Această gratuitate nu se aplică totuşi testelor PCR, care sunt necesare pentru a călători în diferite ţări.

A început totodată o relaxare a măsurilor anti-Covid-19 în încercarea de a reveni la normalitate şi de reluare a activităţilor sociale şi economice, fără a neglija însă măsurile de bază pentru a preveni extinderea virusului, precum interzicerea reuniunilor masive, utilizarea măştilor sanitare şi menţinerea distanţei de siguranţă.

Elveţia, care a decis să menţină deschise pârtiile de schi în sezonul de iarnă, a redeschis magazinele şi muzeele, însă barurile şi restaurantele au rămas în continuare închise.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro