Sfântul Andrei – Superstiții despre o noapte cu magie, strigoi, usturoi și poezie

Noaptea sfântului Andrei este o noapte magică în care sprirtele rele circulă libere, iar lupii vorbesc cu glas de om și spun lucruri înfiorătoare. Cel puțin așa spuneau credințele populare și puține sărbători sunt atât de bogate în superstiții precum ”Sântandreiul”. În articol puteți cifi despre vârcolaci, despre strigoi, despre credințele legate de usturoi, dar și despre viața sfântului Andrei și legăturile lui cu aceste locuri.

Informația pe scurt

• Noaptea era un timp magic în credința populară, un timp al marilor schimbări, un timp prielnic pentru naștere, pentru moarte și pentru renașterea diverselor divinități adorate. La unele sărbători din an se aprindeau focuri uriașe, în unele regiuni se organizau jocuri în noaptea dinaintea unei înmormântări.

• În credința populară, noaptea de 29 spre 30 noiembrie era numită Noaptea Strigoilor care era o noapte de spaimă, fiindcă se credea că spiritele morților ies din morminte și se iau la bătaie cu ”strigoii vii”. Cei mai periculoși strigoi erau vârcolacii despre care se credea că ar locui în văzduh, printre nori sau deasupra norilor. Ei erau considerați ”răspunzători” pentru eclipse pentru că ”ar mușca” din Lună sau din Soare

• Pentru că se credea că spiritele morților ”mișunau” în noaptea de Sântandrei se făceau diverse ”acte de divinație” Spre exemplu fetele credeau că îți pot afla ursitul și calitățile sale.

• În tradiția bisericească Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră. Sfântul a ajuns în locurile noastre în jurul anului 55 d Hr.

• În credințele populare din multe locuri din lume se credea că usturoiul are puteri binefăcătoare: în Grecia în Scandinavia, în Nordul Germaniei, în Asia Mică și în America Centrală.

Sf Andrei – Sărbătorile lupului

Perioada calendaristică de peste trei săptămâni dintre 14 noiembrie (Filipii de Toamnă) – 6 decembrie (moș Nicolae) adună numeroase sărbători, obiceiuri, acte rituale și practici magice dedicate lupului. Etnologii se referă uneori la această perioadă sub numele de Anul Nou Dacic, date fiind numeroasele legături dintre daci și lupi. Este adesea dat și un citat din Mircea Eliade în acest sens cum că dacii se numeau ei înșiși lupi, sau ”cei care sunt asemenea lupilor.

Amănunt interesant: printre denumirile populare ale lunii decembrie, lună care începe la o zi după Sf Andrei se numără: Andrea, Indrea și Undrea.

”Sărbătorile și obiceiurile de la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie corespund, ca dată calendaristică, cu Dionisiacele Câmpenești ale tracilor și Saturnaliile romanilor. În această perioadă, părinții bisericii creștine au fixat data de celebrare a Apostolului Andrei care a propovăduit credința lui Iisus la Dunăre și Marea Neagră în primele decenii ale erei noastre. Noua sărbătoare creștină s-a impus în conștiința credincioșilor împreună cu unele dintre atribuțiile zeului uzurpat, realitate confirmată de obiceiurile, actele rituale și practicile magice din noaptea de 29 spre 30 noiembrie”, scrie Ion Ghinoiu.

Noaptea Strigoilor

Noaptea era un timp magic în credința populară, un timp al marilor schimbări, un timp prielnic pentru naștere, pentru moarte și pentru renașterea diverselor divinități adorate. La unele sărbători din an se aprindeau focuri uriașe, în unele regiuni se organizau jocuri în noaptea dinaintea unei înmormântări. Etnologii spun că sărbătorile și obiceiurile nocturne se leagă de un străvechi cult lunar și agrar și de vremurile când timpul să măsura pe nopți, nu pe zile.

În credința populară, noaptea de 29 spre 30 noiembrie era numită Noaptea Strigoilor care era o noapte de spaimă, fiindcă se credea că spiritele morților ies din morminte și se iau la bătaie cu ”strigoii vii” în diverse locuri ”necurate”. Duelurile sângeroase cu limbile de la melițe puteau dura până la cântatul cocoșilor când spațiul se purifică, morții revin în morminte, iar sufletele strigoilor vii revin în trupurile și paturile părăsite fără știința lor. Melița este o unealtă simplă din lemn pentru sfărâmat cânepa.

”În anumite situații, strigoii se manifestau violent față de oamenii care nu-și luau anumite măsuri de protecție, în primul rând ungerea cu usturoi a corpului, ușilor și ferestrelor. Atmosfera devenea și mai apăsătoare într-o importantă zi a lupului, fixată de tradiție pe data de 30 noiembrie, la Sântandrei. Atunci, lupul își poate îndoi gâtul țeapăn și devine mai sprinten, astfel că prada nu mai are scăpare. Ca urmare, oamenii trebuiau să ia măsuri suplimentare de pază a vitelor și să efectueze diverse practici magice de apărare împotriva lupilor. Niciun alt moment al anului nu era atât de prielnic pentru transformarea oamenilor în pricolici, oameni cu înfățișare de lupi sau câini, ca în ajunul și ziua de Sântandrei” (Ion Ghinou).

Cei mai periculoși strigoi erau vârcolacii despre care se credea că ar locui în văzduh, printre nori sau deasupra norilor. Ei erau considerați ”răspunzători” pentru eclipse pentru că ”ar mușca” din Lună sau din Soare și erau alungați prin rugi și mătănii, dar și prin zgomotul produs de bătutul tablei. Iarna se puteau transforma în oameni și puteau să le facă rău celor întâlniți în cale.

”Cine n-a citit iarăși Strigoiul lui Coșbuc sau Noaptea Sfântului Andrii de V Alecsandri? Strigoii au anumite timpuri când ies pe pământ și fac și ei petreceri. După credința poporului român ei se adună și petrec în seara de Sf Gheorghe, Înălțarea Domnului și de Sf Andrei”, scrie Gh Ciaușanu în Superstițiile poporului român.

Iată câteva strofe din frumoasa poezie ”Noaptea Sfântului Andrii” de Vasile Alecsandri. Sunt puternice imaginile unei nopți cu totul speciale

Zgomot trist în câmp răsună!

Vin strigoii, se adună,

Părăsind a lor secrii.

Voi, creștinelor popoare,

Faceți cruci mântuitoare,

Căci e noaptea-ngrozitoare,

Noaptea Sfântului Andrii!

(…)

Bufnele posomorâte,

În a lor cuiburi trezite,

Țipă cu glas amorțit.

Lupii urlă împreună,

Cu ochi roși țintiți la lună,

Câmpul geme, codrul sună,

Satan pe deal s-a ivit!

(…)

Strigoimea se-ndesește,

Hora mare învârtește

Lângă turnul creștinesc.

Iar pe lângă alba lună

Nouri vineți se adună,

Se-mpletesc într-o cunună

Și-mprejuru-i se-nvârtesc.

Usturoiul – Tradiții pentru alungarea duhurilor rele

Cea mai celebră tradiție de Sf Andrei este legată de usturoi. Iată ce spune Gh Ciaușanu ”În noaptea Sf Andrei se mănâncă usturoiul și oamenii se freacă cu el, pe umeri sau pe piept, tot cu usturoi se freacă ușile caselor, pervazurile, țâțânile și chiar și țâțele vacilor, pentru ca strigoii, care se adună atunci, să nu aibă nicio putere, nici asupra omului, nici asupra casei lui, nici asupra vitelor lui.

Iată ce spune George Coșbuc în ”Strigoiul”

”Creștinii, câți nu dorm, cu spaimă cheamă,

Pe Maica lui Hristos – și-aprind grăbit

Tămâie și-usturoi pe-un vas de-aramă

Ea singură-n căscioară, biata mamă:

Stă chip înmărmurit.

Trebuie spus că în credințele populare din multe locuri din lume se credea că usturoiul are puteri binefăcătoare: în Grecia în Scandinavia, în Nordul Germaniei, în Asia Mică și în America Centrală. În multe locuri se credea că usturoiul ferește de vrăji și era purtat ca talisman.

Acte ritualice

Pentru că se credea că spiritele morților ”mișunau” în noaptea de Sântandrei se făceau diverse ”acte de divinație” Spre exemplu fetele credeau că îți pot afla ursitul și calitățile sale (tânăr sau bătrân, sărac sau bogat, urât sau frumos. Multe dintre aceste ”acte magice” erau săvârșite de fiecare fată în parte, singură. În unele locuri fetele cocea o turtă cu apă, sare și făină, turtă pe care apoi o mâncau, sperând că își vor visa ursitul.

La românii din Transnistria era demult un obicei numit Bocetul Andreiului: fetele confecționau o păpușă de cârpe denumită Andreiu, substitut al anului vechi, și o așezau pe pat precum un mort și o jeleau.

Sfântul Andrei în tradiția bisericească

Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră – cunoscut pe atunci sub numele de Scythia, dar și în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre. Sfântul a ajuns în locurile noastre în jurul anului 55 d Hr.

Fără îndoială că Sfântul Apostol Andrei nu s-a mărginit numai la predicarea Evangheliei și la botezul celor pe care i-a adus la Hristos dintre grecii și geto-dacii din teritoriile amintite, ci el a hirotonit pe unii dintre ei ca episcopi și preoți, așa cum făcea si Sfântul Apostol Pavel în călătoriile sale misionare. Numai așa se poate explica faptul că cea mai veche episcopie cunoscută pe teritoriul țării noastre este cea de la Tomis (Constanța de azi).

În sprijinul evanghelizării teritoriilor de pe țărmul apusean al Mării Negre de către Sfântul Andrei vin și unele colinde, legende și obiceiuri din Dobrogea și din Basarabia, care amintesc de trecerea lui prin aceste locuri. Una dintre aceste colinde pomenește de „schitul” sau „mănăstirea” lui Andrei. Există apoi câteva nume de ape și locuri ca „Pârâiașul Sfântului Andrei”, „Apa Sfântului” sau „Peștera Sfântului Andrei”, care se vede și azi în hotarul comunei Ion Corvin, în apropiere de granița româno-bulgară.

Sfântul Andrei, „cel întâi chemat” la apostolie era frate al lui Simon Petru. Ambii erau iudei din zona Galileii și ambii erau pescari, alături de tatăl lor. Amândoi s-au numărat printre „ucenicii” Sfântului Ioan Botezătorul, ascultând timp îndelungat predicile acestuia în pustiul Iordanului, cu îndemnuri la pocăință și cu proorocia despre venirea lui Mesia. (sursa creștin-ortodox.ro)