Un împărat roman va fi „reclasificat” drept femeie transsexuală de un muzeu din Marea Britanie
Un muzeu din Marea Britanie a decis să se refere la împăratul roman Eliogabal drept „ea” după ce a ajuns la concluzia că a fost de fapt o femeie transsexuală, relatează BBC.
Muzeul North Hertfordshire a luat decizia invocând mai multe dovezi în acest sens, inclusiv faptul că textele clasice susțin că împăratul a spus o dată „nu îmi spuneți Domn, întrucât sunt o Doamnă”.
„Este doar politicos și respectuos să fim sensibili față de identificarea pronumelor pentru persoanele din trecut, la fel cum facem pentru cele din prezent”, a declarat Keith Hoskins, un purtător de cuvânt al muzeului, pentru The Telegraph.
Drept urmare, muzeul își va modifica etichetele pentru o monedă cu Eliogabal pentru a se referi la împărat cu pronumele „ea”, respectiv „ei”. Muzeul afișează adesea moneda în cauză în colecția sa legată de persoane LGBT.
„Știm că Eliogabal s-a identificat drept o femeie și a fost explicit ce pronume să fie folosite [pentru el], ceea ce arată că pronumele nu sunt un lucru nou”, a insistat Hopkins, cu referire la faptul că unele persoane transsexuale de astăzi doresc să se facă referire la ele cu pronumele sexului cu care se identifică.
Revista Time notează însă că experții au păreri împărțite cu privire la decizia muzeului.
„Aceasta a fost o zonă delicată în lumea antică, la fel cum este în prezent. Ceea ce romanii au spus despre Eliogabal ne amintește puternic că dezbaterile cu privire la granița dintre masculin și feminin datează de mii de ani (nu suntem prima generație care are aceste dezbateri)”, a declarat istorica Mary Beard într-un răspuns în scris pentru Time.
Un împărat roman și controversele din jurul său
Deși mai puțin cunoscut datorită faptului că a condus Imperiul Roman doar timp de 4 ani, Eliogabal a fost un personaj interesant al lumii antice. El a urcat pe tron la vârsta de 14 ani și de-a lungul vieții sale scurte s-a căsătorit cu 4 femei, afișând totodată interes sexual pentru sclavi de sex masculin, potrivit istoricilor vremii.
Muzeul din Hertfordshire citează în acest sens afirmații ale istoricului roman Dio Cassius, care susține în opera sa monumentală „Istoria Romei” că Eliogabal a fost „o soție, amantă și regină”.
Un membru al Dinastiei Severilor, el se comporta într-un mod bizar (se farda, îmbrăca costume femeiești) ceea ce a indignat mulți romani, potrivit relatărilor lui Dio Cassius. Anumite relatări din Antichitate afirmă inclusiv că el ar fi dorit să își schimbe sexul.
Unii experți sunt însă de părere că aceste texte scrise în timpul domniei sale ar fi putut fi un mod de a-l discredita pe împăratul-adolescent în condițiile în care el era extrem de nepopular din cauza politicilor autocrate, exceselor și capriciilor sale.
„Referințele la faptul că Eliogabal purta machiaj, peruci și că se epila ar fi putut fi scrise pentru a-l submina pe împăratul nepopular”, a declarat pentru BBC Shushma Malik, o profesoară de studii clasice de la Universitatea Cambridge.
Unul dintre motivele pentru care tânărul împărat a fost atât de nepopular a avut de-a face cu faptul că el a înlocuit venerarea lui Jupiter drept zeitate supremă în panteonul roman cu cea a lui Elagabal, un zeu oriental.
Înainte de a deveni conducătorul Romei tânărul a fost înalt preot al cultului acestui zeu, însă doar istoricii de mai târziu au început să se refere la împărat drept „Eliogabal”, el folosind numele său de naștere – Sextus Varius Avitus Bassianus – în timpul domniei.
Eliogabal a fost ucis de Garda Pretoriană, alături de mama sa, în martie 222 e.n., la vârsta de 18 ani.