Stiri de la Moscova si de la Kiev (de Alexandru Lazescu)

Pe 7 octombrie 2007 s-a implinit un an de la asasinarea jurnalistei Ana Politkovskaia, unul dintre cei mai acizi critici ai regimului autoritar instaurat in Rusia de Vladimir Putin. Si desi din cind in cind mai apare cite o declaratie a autoritatilor de la Moscova destinata mai degraba opiniei publice internationale exista slabe sanse ca vinovatii sa fie vreodata prinsi.

Ceea ce nu poate decit sa intareasca convingerea larg raspindita ca a fost vorba de o executie politica clasica menita sa aduca la tacere o voce incomoda.

Un bun indiciu e faptul ca rusii refuza categoric sa extradeze in Marea Britanie un ofiter din serviciile secrete considerat la Londra principalul suspect intr-un alt asasinat mult mediatizat caruia i-a cazut victima Andrei Litvinenko, si el un adversar al regimului de la Kremlin.

De altfel, in anul scurs de la disparitia tragica a jurnalistei moscovite iluziile occidentale privind sansele democratiei in Rusia ca si in privinta pozitionarii sale externe in chestiuni esentiale precum cele legate de securitate, inclusiv securitatea energetica, s-au risipit in buna masura.

Insa comentariile critice tot mai dese din mass media occidentala sau manifestatiile de protest prilejuite de aniversarea unui an de la asasinarea Anei Polikovskaia nu par sa-l preocupe prea mult pe Vladimir Putin.

Proritatea sa in acest moment pare sa fie alta: gestionarea unei formule de succesiune la virf care, pe de o parte, sa pastreze aparentele in privinta respectarii constitutiei care stipuleaza ca presedintele Federatiei Ruse nu poate avea mai mult de doua mandate successive iar, pe de alta, sa-i permita sa ramina in continuare la putere.

De luni de zile se fac speculatii intense privind maniera in care se va structura puterea la Moscova dupa ce al doilea mandat prezidential al lui Vladimir Putin se va incheia formal in martie 2008.

Ei bine, exista acum toate indiciile ca actualul lider de la Kremlin nu se va incurca cu tot felul de formule indirecte sofisticate, s-a vorbit de exemplu de faptul ca ar putea prelua conducerea Gazprom sau a altui urias conglomerat in formare din domeniul petrolier urmind a intra eventual mai tirziu intr-o noua cursa prezidentiala, ci va continua sa ramina efectiv la putere, intr-o forma foarte explicita.

Zilele trecute incertitudinile au inceput in sfirsit sa se risipeasca cu totul.

Vladimir Putin a anuntat de la tribuna congresului formatiunii pro-Kremlin, Rusia Unita, ca a decis sa dea curs rugamintii de a deschide lista de candidati a partidului la alegerile din decembrie 2007 urmind ca, in situatia in care acesta va iesi invingator si viitorul presedinte al Federatiei Ruse va fi unul cu care va putea lucra sa preia pozitia de prim ministru.

Iata doua intrebari cu raspunsul gata cunoscut. Cu o cota de popularitate de 70 procente, cu un aparat de stat in care mai toate functiile cheie sint ocupate de asa numitii siloviki, oameni proveniti din serviciile secrete, si cu o mass media aflata in proportie covirsitoare sub controlul actualei puteri Rusia Unita va obtine cu siguranta sub bagheta lui Putin o majoritate confortabila in Duma.

Cit despre viitorul presedinte acesta va fi oricum ales tot de el urmind a fi, dupa toate probabilitatile, mai degraba un om de paie. E foarte probabil ca el sa fie chiar actualul prim ministru pe care, spre surpriza generala, presedintele rus l-a numit cu doar trei saptamini in urma.

E vorba de Viktor Zubkov, un tehnocrat fara ambitii politice, destul de in virsta (are 66 de ani), loial lui Putin, cu care acesta din urma a lucrat in perioada pe care a petrecut-o la primaria din St Petersburg.

Singura necunoscuta ramine formula concreta pe care o va alege Vladimir Putin pentru a exercita puterea din 2008 incolo: va concentra puterea in miinile primului ministru si va lasa functia de presedinte drept una ceremoniala sau postura de premier va fi doar una de scurta durata urmind ca dupa o retragere grabita a viitorului presedinte, pe motive de sanatate de exemplu, Putin sa revina in

pozitia de sef de stat fara a incalca formal litera constitutiei. De altfel de mai multa vreme nimeni nu se mai indoieste ca el va ramine la putere. Singura intrebare nu era daca ci cum o va face.

Ideologii Kreminului descriu Rusia drept o „democratie suverana”. Adica o „democratie” care adopta mecanisme de functionare diferite de cele cu care sintem obisnuiti.

Rostul unor astfel de inovatii conceptuale prin care un regim autoritar e cosmetizat si impachetat atragator pentru export e acela de a justifica mentinerea Rusiei in structuri de tip G8 in care in mod normal sint acceptate marile puteri care sint si democratii (China, de exemplu, desi are o pondere economica globala superioara Rusiei nu e acceptata).

Artificiile destinate sa dea un aer formal de legitimitate continuitatii la putere a actualului lider de la Kremlin vor ridica probabil si mai multe semne de intrebare privind natura regimului din Rusia dar, asa cum observa saptaminalul The Economist multa lume, cercuri de afaceri si politiceni, vor considera aceste planuri drept un semnal pozitiv, unul de stabilitate.

Problema e ca dupa acest tip de manevre ideea de politica e discredidata iremediabil si ca termen lung tocmai stabilitatea ar putea fi in pericol.

Daca la Moscova planurile lui Putin par sa se deruleze fara probleme la sud, in Ucraina, alegerile din 30 septembrie nu au adus vesti bune pentru Kremlin. Cu toate ca Viktor Ianukovici, candidatul pro-rus a facut tot posibilul sa se distanteze de asocierea prea strinsa cu Federatia Rusa. si-a luat chiar si consultanti de campamie americani, rezultatul final a fost unul dezamagitor.

Cu un scor de 34,4 procente Partidul Regiunilor condus de Ianukovici a obtinut doar cu putin mai mult fata de Blocul Iuliei Timosenko care a cistigat 30,7 procente din voturi.

In aceste conditii acesta din urma impreuna cu partidul presedintelui Viktor Iuscenko, Ucraina Noastra, care a strins 14,5 procente din sufragiile exprimate, poate construi o majoritate parlamentara, pro-occidentala, reconstituind alianta care a declansat in 2004 celebra revolutie portocalie de la Kiev.

Doar in teorie, pentru ca in practica lucrurile arata altfel. Asistam la un joc politic de tip bizantin in trei, Viktor Ianukovici – Iulia Timosenko – Viktor Iuscenko, ultimul fiind extrem de ingrijorat ca daca o propune prim ministru pe Iulia Timosenko, aceasta se va pozitiona drept principalul favorit pentru urmatoarele alegeri prezidentiale.

Insa dincolo de asteptata epopee politica care se va derula la Kiev in perioada urmatoare ceva important s-a schimbat in Ucraina. Ultimele alegeri au fost considerate corecte si in ciuda oligarhilor si coruptiei extinse tara se consolideaza treptat ca stat independent si se apropie de Europa.

Chiar unul dintre simpatizantii lui Viktor Ianukovici recunostea ca in prezent nimeni nu detine puterea absoluta, ca nu e nici o tragedie sa fii in opozitie si ca Ucraina se indreapta iremediabil catre Europa.

Lucruri care trebuie sa fi provocat multa indispozitie la Moscova, ceea ce si explica de ce imediat Gazprom s-a grabit sa dea un ultimatum financiar Ucrainei cerindu-i sa achite facturi de $1,3 miliarde pina la sfirsitul lunii octombrie, dar si multa satisfactie in alte capitale tot mai ingrijorate de calea pe care regimul instaurat de Vladimir Putin duce Rusia in plan intern si extern.