Sari direct la conținut

Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu va deveni „un adevărat portavion terestru”. Program amplu de modernizare până în 2030

HotNews.ro
Aeroportul si Baza Aeriana de la Mihail Kogalniceanu, Foto: Google Earth
Aeroportul si Baza Aeriana de la Mihail Kogalniceanu, Foto: Google Earth

Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, una din principalele baze militare ale Armatei Române, dar și locul unde există și cea mai mare prezență militară americană pe teritoriul României, va fi modernizată într-un program amplu de aproape 2,5 miliarde de lei până în 2030.

Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța, va continua să fie modernizată și până în anul 2030 aproximativ 2,5 miliarde de lei vor fi investiți în „dezvoltarea facilităților din punct de vedere operațional, social și al infrastructurii”, potrivit unor surse din MApN.

„Este un adevărat portavion terestru”, susțin sursele MApN.

În momentul de față, la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu sunt staționate detașamentele străine de avioane de vânătoare care ajută la misiunile de Poliție Aeriană Întărite. În prezent este vorba de un detașament german cu aeronave Eurofighter Typhoon. NATO trimite prin rotație astfel de detașamente – în trecut au fost și forțele britanice, și forțele italiene tot cu aeronave Typhoon, iar Canada a participat cu avioane CF-18 Hornet.

La Kogălniceanu forțele române operează unități de elicoptere, iar în trecut operau de acolo și avioanele MiG-21 Lancer.

Tot la Mihail Kogălniceanu (MK), separat de baza aeriană, se regăsește cea mai mare bază militară americană din România. La facilitatea de la MK armata americană este și ea prezentă, tot într-un format rotațional, cu tancuri Abrams și blindate Bradley, dar și cu unități de elicoptere Black Hawk, elicoptere de atac Apache și de transport Chinook. Pe pista de la Kogălniceanu americanii aterizează frecvent mari aeronave de transport precum avioane C-17 sau C-130 Hercules.

Modernizarea bazei de la Kogălniceanu până în 2030 vine și în paralel cu un alt program militar care se va desfășura în același timp: achiziția de avioane F-35 și tranziția spre aceste avioane stealth de generația a 5-a.

România are acum în dotare 20 de avioane F-16 și va primi alte 29 de la Norvegia în anii ce urmează. În total cele 49 de aeronave F-16 vor fi împărțite în trei escadrile: Una la baza aeriană Borcea (Fetești), una la baza aeriană de la Câmpia Turzii și una la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

În 2022 Ministerul Apărării Naționale (MApN) a atribuit contractul clasificat „secret de serviciu” de proiectare și execuție a primei faze de extindere și modernizare a infrastructurii bazei militare aeriene de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, în urma unei proceduri de licitație restrânsă demarată în urmă cu mai bine de un an, în martie 2021.

Contractul, estimat inițial la 2,14 miliarde lei plus TVA (2,54 miliarde lei cu tot cu taxă), a fost atribuit la valoarea de 1,433 miliarde lei plus TVA, adică peste 1,7 miliarde lei în total către consorțiul condus de firma românească Aduro Impex SRL și din care mai fac parte Bog’Art și o subsidiară locală a grupului austriac Strabag.

Sursele din MApN mai susțin că de îmbunătățiri vor avea parte și bazele militare de la Cincu (unde este staționat grupul de luptă NATO condus de Franța) și de la Deveselu (unde este sistemul antirachetă american Aegis Ashore).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro