Sari direct la conținut

Coronavirus, măsuri în educație/ Monica Anisie: Suspendăm olimpiadele județene. Decizia privind închiderea școlilor o ia Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă

HotNews.ro
Monica Anisie, Foto: Agerpres
Monica Anisie, Foto: Agerpres

Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat pentru HotNews că în cadrul videoconferinței cu inspectorii școlari a decis ca toate olimpiadelor școlare județene și regionale,care urmau să se desfășoare în perioada următoare, să se suspende. ”Oricum ar fi, adică indiferent de decizia privind închiderea școlilor, am decis suspendarea oricăror activități în cadrul olimpiadelor școlare, concursurilor sportive. Ministerul Educației așteaptă decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă privind închiderea școlilor”, a declarat pentru HotNews Monica Anisie.

Aceasta a mai spus că decizia privind închiderea școlilor trebuie votată de cei 19 membri din Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. ”La momentul acesta, dacă se decide închiderea școlilor mesajul nostru pentru elevi este ca ei să stea acasă. Mesajul este ca elevii să nu iasă în locurile aglomerate unde să nu fie protejați, precum mallu-urile”, a mai spus Monica Anisie.

Suspendarea olimpadelor școlare vine ca o măsură de prevenire a îmbolnăvirii cu coronavirus. Ministrul educației a hotărât suspendarea desfășurării tuturor olimpiadelor până la o dată care va fi comunicată ulterior.

În cadrul videoconferinței a fost discutată și Procedura și criteriile de suspendare a cursurilor școlare în unitățile de învățământ în contextul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19. Toți elevii/studenții/cadrele didactice care se întorc din din Italia, China, Iran, Coreea de Sud vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Totodată, inspectoratele școlare au obligația să monitorizeze toate cazurile de elevi și cadre didactice care sunt izolați la domiciliu și să raporteze zilnic Ministerului Educației și Cercetării.

Monica Anisie a spus că practica în spitale este suspendată se suspendă și în cazul elevilor de la școlile sanitare postliceale.

Surse de la Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă au declarat pentru Hotnews că Ministerul Educației a propus închiderea școlilor încă de duminică, dar acest lucru nu a fost votat de jumătate plus unu astfel încât să fie luată decizia închiderii tuturor școlilor din România. Aceleași surse au mai spus că pentru întâlnirea de la ora 16 Ministerul Educației va propune din nou suspendarea cursurilor în școlile și grădinițele din România.

În perioada următoare ar fi trebui să se desfășoare etapele naționale ale olimpiadelor de: Matematică – 14 martie, Geografie -14 martie 2020, Religie – 14 martie, Tehnologia Informației – 21 martie, Limba și literatura – 21 martie 2020

Consultă aici Calendarul olimpiadelor școlare

Până acum, trei universități – Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și SNSPA au decis suspendarea cursurillor.

Citiți și:

Coronavirus: Și Universitatea de Medicină din Iași ia măsuri – Cursurile se vor desfășura on-line

Universitatea de Medicină București a suspendat cursurile până la sfârșitul lunii martie

Ministerul Educației a modificat din nou data olimpiadei naționale de Matematică și a decalat cu o zi data pentru olimpiada de Fizică/ Calendarul complet al olimpiadelor

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro