Sari direct la conținut

Amnistierea plagiatorilor cu doctorate obținute înainte de 2011, votată de comisia de învățământ din Camera Deputaților. Urmează votul final / USR anunță că va ataca legea la CCR

HotNews.ro
Adrian Solomon, Foto: Captura video
Adrian Solomon, Foto: Captura video

Comisia de învățământ din Camera Deputaților a votat marți un amendament ce prevede „amnistierea celor care au plagiat înainte de 2011”, avertizează parlamentarii USR. Amendamentul a fost propus de deputatul PSD Adrian Solomon și a fost strecurat într-un proiect de lege de adoptare a unei Ordonanțe de Urgență de modificare a Legii Educației Naționale care viza cu totul altceva.

Proiectul se află deja pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, însă cel mai probabil se va ajunge la votul final săptămâna viitoare, au precizat surse parlamentare.

  • Raportul de admitere cu aceste modificări a primit 12 voturi „pentru” – PSD, UDMR, minorități, trei „împotrivă” – USR și trei abțineri – PNL.
  • Amendamentul a fost adoptat cu 11 voturi „pentru” și 6 „împotrivă” – deputații USR plus PNL.

Important de precizat este că acest proiect a trecut deja de Senat, iar Camera Deputaților este cameră decizională.

  • „Printr-o metodă jenantă, pe ascuns, au introdus într-o lege care nu are nicio legătură cu plagiatul calul troian prin care îi scapă pe plagiatorii prinși cu doctorate înainte de 2011. Faptul că același amendament a fost introdus de doi parlamentari de la două partide diferite denotă o premeditare clară a cuiva. E limpede că cineva acționează concertat, din umbră. Cerem partidelor să se disocieze oficial de această campanie de salvare a plagiatorilor. Iar dacă vor să o facă, să iasă oficial să o spună, nu cu trucuri la comisii, pe ascuns”, a declarat senatorul USR Ștefan Pălărie, citat în comunicatul USR.

Potrivit celor de la USR, un al doilea amendament stabilește cât de rapid să se producă ștergerea responsabilității celor care ar fi putut plagia înainte de 2011: în trei zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

Cei de la USR atrag atenția că OUG 3/2020 nu avea, inițial, nicio legătură cu titlurile ştiinţifice, ci doar aducea Legea educaţiei naționale în acord cu decizii ale Curții Constituționale, stabilind ca, în învăţământ, femeile să poată ieşi la pensie, dacă îşi doresc, la aceeaşi vârstă standard cu bărbaţii.

  • „Pe repede-înainte, amendamentele deputatului PSD au fost aprobate și în Comisia de învățământ, iar proiectul de lege a și fost introdus pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților. USR a solicitat retrimiterea proiectului la comisie pentru două săptămâni, spre a fi rediscutat, dar deputații coaliției la putere au respins cererea considerând că plagiatorii nu mai pot aștepta și că trebuie scăpați grabnic de răspundere.
  • Dacă PSD-PNL-UDMR vor forța adoptarea amnistierii plagiatorilor în următoarea ședință de plen, USR va ataca legea la Curtea Constituțională. Plagiatul înseamnă furt, iar cei care au furat trebuie să răspundă în fața legii și cetățenilor, indiferent de cum se cheamă ei și ce funcții importante ocupă”, mai spun aceștia.

USR precizează că va propune în plen reîntoarcere la comisie a raportului ce conține acest amendament.

Ce prevede amendamentul de amnistiere

Legea educației din 2011 se modifică astfel:

„La articolul 170, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:

  • Măsura prevăzută la alin, (1) lit. b) se aplică doar pentru titlurile elaborate și acordate în baza standardelor de calitate și etică profesională stabilite în actele normative emise pentru punerea în aplicare a prezentei legi.” (n.r. legea a intrat în vigoare în 2011)

În prezent articolul 170 din Legea Educației Naționale prevede astfel:

(1) În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:

a) retragerea calităţii de conducător de doctorat;

b) retragerea titlului de doctor.

Cum își motivează Solomon amendamentul, potrivit raportului de la comisia de învățământ:

„Aplicarea fără echivoc a principiului neretroactivității legii, reglementat de Constituție prin art. 15 alin (1) și (2) care consacră faptul că legea dispune numai pentru viitor.

(1) Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.

(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.”

A doua încercare de amnistiere a plagiatorilor de dinainte de 2011 într-o săptămână

Amendamentele lui Adrian Solomon vin la câteva zile după ce un amendament aproape identic fusese strecurat de deputatul Cătălin Zamfir Manea, reprezentant al Romilor în Camera Deputaților, într-o manieră similară – într-un raport la o lege cu totul alt obiectiv.

Acest amendament a fost semnalat de fostul președinte al Consiliului Național al Elevilor, Antonia Pup, și apoi de USR și de jurnalista Emilia Șercan.

Ca urmare a dezbaterilor pe subiect, Manea a declarat pe 8 martie, pentru Edupedu.ro, că a retras oficial amendamentul precizând că „a fost interpretat eronat”.

Amendamentul depus de Cătălin Manea prevedea astfel:

„Sancțiunea retragerii titlului de doctor prevăzută la alin. (1) lit. b) se aplică pentru titlurile de doctor elaborate și acordate în baza standardelor de calitate și etică profesională stabilite în actele normative emise pentru punerea în aplicare a Legii educației naționale nr. 1/2011.”

Cine este deputatul Adrian Solomon – scandalul de la șaormerie

Adrian Solomon a fost implicat într-un scandal în iulie 2020 într-o șaormerie. Deputații Solomon şi Irinel Stativă au fost amendați de polițiști cu 2.600 de lei, după ce au refuzat să poarte mască într-un fast-food din sectorul 3 și au făcut scandal. Poliția a fost chemată de patronul localului, iar cei doi au continuat scandalul și după sosirea poliției.

El susținea atunci că este victima unui linșaj mediatic „care se pare că are la bază cele 140 de milioane de euro date de către guvernul Orban ca să cumpere presa”.

Citește și: VIDEO Solomon, deputatul scandalagiu de la șaormerie, spune că e victima unui linșaj mediatic pentru că Guvernul a dat bani la presă

Deputatul PSD Solomon, huiduit la Bârlad, când a spus că vrea ca peste 100 de ani să fim conduși de un etnic român, și nu german, ca acum

Premierul Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat pentru o lucrare susținută în 2003

Reamintim, premierul Nicolae Ciucă a fost acuzat de plagiat la începutul anului, după ce un articol semnat de jurnalista Emilia Șercan în publicația PressOne arăta că teza generalului în rezervă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, ar include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138.

Sesizarea depusă la secretariatul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) de către deputatul USR Mihai Polițeanu privind un posibil plagiat a fost admisă și publicată pe site-ul instituției, iar CNATDCU este în proces de analiză.

În prezent, CNATDCU este condus de Mircea Dumitru.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro