Sari direct la conținut

DOCUMENT Comisia Europeana: Progresele inregistrate de Romania in lupta impotriva coruptiei au fost puse in pericol din nou. Boom-ul economic, bazat pe consum

HotNews.ro

Progresele inregistrate de Romania in lupta anticoruptie au fost din nou puse in pericol, saracia si inegalitatea sociala raman ridicate, iar cresterea economica mare a tarii, bazata pe consum, risca sa creeze conditiile unei aterizari dure, avertizeaza miercuri Comisia Europeana, in raportul sau de tara pe anul 2017, in cadrul mecanismului Semestrului European.

documente

Raport CE Romania

(7 Mar 2018) PDF, 1MB

„Ireversibilitatea progresului in lupta impotriva coruptiei a fost recent pusa in pericol. Rezultatele bune ale institutiilor judiciare in lupta impotriva coruptiei au fost in mare parte afectate de evenimentele din ultimul an. Reformele in curs ale legilor justitiei risca sa dauneze independentei judiciare si sa desfiinteze progresele realizate in ultimii 10 ani. In plus, institutiile judiciare si cadrul legal pentru combaterea infractiunilor de coruptie continua sa fie supuse unei presiuni intense” – scrie CE in raportul pentru Romania.

De asemenea, Comisia atrage atentia ca Romania a inregistrat doar progrese limitate in abordarea recomadarilor specifice de tara transmise de Uniunea Europeana in anul 2017.

Ce mai spune CE despre Romania:

  • In absenta reformelor structurale si a consolidarii fiscale, cresterea economica puternica a Romaniei risca sa creeze conditiile unei aterizari dure.
  • Boomul economic actual a fost determinat, in principal, de consum, in timp ce investitiile au ramas scazute. Cresterea economica puternica reprezinta o oportunitate de a reconstrui rezerve fiscale si de a pregati economia pentru momente mai slabe.
  • Rata inegalitatii si a saraciei raman ridicate in ciuda cresterii economice puternice. Anumite reforme structurale au fost inversate in 2017, in timp ce altele s-au blocat.
  • Progresele inregistrate in lupta impotriva coruptiei au fost din nou puse in pericol.
  • Asigurarea continuitatii reformelor anterioare ar sprijini transformarea Romaniei intr-o economie cu o valoare adaugata mai mare si ar putea imbunatati rezistenta economiei la o eventuala recesiune.
  • Sectorul financiar sa consolidat in continuare, dar  unele segmente au nevoie de monitorizare. Sectorul bancar ramane bine capitalizat, iar sanatatea sa generala, inclusiv calitatea activelor, a continuat sa se imbunatateasca. Cu toate acestea, initiativele legislative recurente justifica o monitorizare atenta.
  • Romania a inregistrat progrese limitate in abordarea recomandarilor specifice de tara din 2017. Nu s-au inregistrat progrese in ceea ce priveste asigurarea implementarii cadrului fiscal national si au fost progrese limitate in ceea ce priveste consolidarea respectarii si colectarii fiscale. In schimb, s-au inregistrat unele progrese in combaterea muncii nedeclarate.
  • Nu s-au inregistrat progrese privind stabilirea unei metodologii dupa care sa se decida salariul minim si egalizarea varstei de pensionare pentru barbati si femei. S-au inregistrat progrese limitate in ceea ce priveste imbunatatirea accesului la educatia de masa .
  • In sistemul de sanatate, s-au inregistrat progrese limitate privind trecerea la asistenta medicala in ambulatoriu si s-au inregistrat unele progrese in ceea ce priveste reducerea platilor neoficiale. S-au inregistrat progrese limitate in adoptarea legislatiei pentru a asigura un serviciu public profesional si independent si pentru a acorda prioritate investitiilor publice. In cele din urma, s-au inregistrat unele progrese in ceea ce priveste punerea in aplicare a strategiei nationale privind achizitiile publice, insa trebuie monitorizata in continuare durabilitatea masurilor si ireversibilitatea reformelor.
  • Cheltuielile publice ridicate nu se reflecta in infrastructura tarii. In ciuda ratelor relativ ridicate ale investitiilor publice, oferta de infrastructura este limitata, calitatea perceputa a infrastructurii fiind una dintre cele mai scazute din UE. Starea generala si rezistenta infrastructurii rutiere si feroviare raman slabe, iar reforma sectorului transporturilor progreseaza foarte lent.
  • Infrastructura de alimentare cu apa, gestionarea deseurilor si infrastructura energetica raman deficitare. Eficienta companiilor de stat nu se imbunatateste, iar cadrul de guvernanta corporativa este slabit. Investitiile publice se caracterizeaza printr-o eficienta scazuta, in special in ceea ce priveste pregatirea si prioritizarea proiectelor si achizitiile publice. Companiile considera ca investitiile in infrastructura reprezinta o prioritate majora pentru cheltuielile publice.

Prin Raportul de tara, Comisia Europeana face o evaluare a situatiei din fiecare stat membru UE oferind o baza pentru implicarea tuturor partilor interesate. Mai departe, Consiliul Uniunii Europene (ministri din statele membre) vor discuta rapoartele de tara cu tot cu analizele aprofundate. De asemenea, Comisia va organiza reuniuni bilaterale cu statele membre cu privire la rapoartele de tara. Vicepresedintii CE si comisarii europeni vor vizita statele membre pentru a se intalni cu guvernele, parlamentele nationale, partenerii sociali si alte parti interesate si vor discuta constatarile din rapoarte.

Urmatorul pas pentru statele membre este acela de a-si prezenta, pana la jumatatea lunii aprilie, prioritatile lor de politica economica si sociala in programele nationale de reforma si in programele de stabilitate si / sau de convergenta (stabilind prioritatile bugetare), luand in considerare, de asemenea, prioritatile analizei anuale a cresterii din 2018 si recomandarea privind politica economica a zonei euro.

In luna mai, Comisia va propune un nou set de recomandari specifice fiecarei tari.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
clencix • 2018-03-07 15:15:37
"Dezastru" în conducere, spus cu menajamente. Cei multi și prosti cred ca alegând tot prosti de-ai lor or s-o ducă mai bine, gâdilându-și prostia prin a-și explica sărăcia ca ar fi de vina unii care nu sunt ca ei, ar fi niște dușmani ai lor, cei care muncesc cu rost și cu pregătire, au priceperi utile și pot face lucrurile mai bine. Sau aproba hoția, dacă au și ei parte la prada, ca altfel nu știu sau nu pot sa facă nimic bun. Decât la câștig cu un prost, mai bine în pierdere cu un deștept.
2 43
2018-03-07 15:40:06
2 31
Boham • 2018-03-07 16:41:52
PSD e la guvernare din 2012 - cu o pauza in 2016 - Boomul economic actual a fost determinat, in principal, de consum, in timp ce investitiile au ramas scazute - Rata inegalitatii si a saraciei raman ridicate in ciuda cresterii economice - Nu s-au inregistrat progrese privind stabilirea unei metodologii dupa care sa se decida salariul minim - In sistemul de sanatate, s-au inregistrat progrese limitate - Infrastructura de alimentare cu apa, gestionarea deseurilor si infrastructura energetica raman deficitare -
0 19
2018-03-07 20:15:18
11 4
carmen_i • 2018-03-07 15:22:08
Iar vor incepe PSDistii sa tipe ca e mana statului paralel, ca membrii CE sunt dezinformati si invidiosi cand vad progresele duduitoare realizate de economia romaneasca, ca e conspiratia lui Soros, ca e vina lui Kovesi la care se adauga greaua mostenire lasata de Ciolos.
2 40
Cititor_HN • 2018-03-07 15:29:16
eu pariez ca vor zice ca raportul e pozitiv, "i-au batut pe umar pentru progrese"
1 22
decretelu • 2018-03-07 15:42:42
va "esplica" oricine de la psd: este vorba de "statul PARAREL!"
1 16
ty • 2018-03-07 19:48:46
realitatile din Romania . . .
0 7
bogdan1477 • 2018-03-07 15:24:55
Niste sorosisti dezinformati de Macovei si Kovesi, care nu inteleg nimic din programul de guvernare (ca mai toata lumea dinafara PSD, de altfel). Stati linistiti la locurile voastre, ca sunt bani de triplarile de salarii anuntate.
1 17
liviu_ • 2018-03-07 15:55:15
toti niste sorosisti... stie pds mai bine ce trebuie facut pt romania... daca asta inseamna sa avem spitale mizere, sa murim de foame etc inseamna ca toate se intampla pt ca psd are un plan pe termen lung....
1 13
Ochii_pe_voi • 2018-03-07 16:10:23
Lipsa medicamentelor. Bombe bacteriologice in spitale. Birocratie. Furturi. Spaga. Conditii mizerabile in spitale. Sistemul de sanatate = un lagar mai blân. Pentru asa ceva Ceausescu a fost impuscat la Târgoviste. Sistemul care a urmat a fost / este unul la fel de CRIMINAL!
0 20
bogdan1477 • 2018-03-07 16:27:20
Eu cred ca sistemul actual e de 100 de ori mai criminal. Pe vremea l;ui Ceausescu se mai si construia ceva, baietii de la partid nu aveau viloaie cu terenuri de tenis, nu conduceau masini de sute de mii de euro. Macar alea stina un stapin, asha bolovan cum era, si nu putea oricine sa fure ce vrea. Acum tara asta pare ca un loc dat pe mina unei bande te mafioti prosti si aroganti, care fac tot ce le taie capul, mituind cu 100 de lei la salariu o masa amorfa de asistati social platiti sa stea degeaba acasa si sa voteze pe cine trebuie.
2 12
un_deget_de_secaturi • 2018-03-08 08:59:11
0 1
Susufler0 • 2018-03-07 16:11:09
de grupul infractional organizat constituit in acest scop de Monica Macovei si avandu-i ca membri pe Cristian Seidler si pe Angela Cristea. PS. Fondurile, asigurate ca de obicei de George Soros ! PPS. Serios acum : De ce se exprima Comisia Europeana la trecut atunci cand spune ca "ireversibilitatea progresului inregistrat de Romania in lupta anticoruptie a fost pusa recent in pericol..." cand pericolul persista de peste un an ?
1 18
Boham • 2018-03-07 16:42:43
doar votantii PSD se (dez)informeaza de la Antena 3
1 13
Stapanu • 2018-03-07 16:23:52
sa se amestece in treburili noastre interne, independent & suveran (sic-?!!!); apoi raportul nu e insusit, se datoreaza unei proaste informari & e scris de altii hehehe...
1 11
Arminius • 2018-03-07 19:08:05
Propuneri: - revenirea la salariul minim de 700 de lei/luna pentru cresterea competitivitatii companiilor - cresterea TVA la 24%, masura cu TVA de 19% dovedindu-se nesustenabila - cresterea TVA la alimente de la 9% la 24% pentru echilibrarea finantelor publice - cresterea bugetului investitiilor, in special a marilor investitii, eventual prin imprumuturi mari de la FMI, cunoscandu-se ca rata de intoarcere a banilor la societatile mama este de peste 50%, de alocarea banilor se ocupa chiar CE, cunoscadu-se nivelul ridicat al coruptiei din Romania - incurajarea masurilor pentru cresterea iesirilor naturale din sistemul de pensii
15 3
liviu_ • 2018-03-07 21:39:59
esti n-am cuvinte... 1 - traiul nu se masoara in salariu minim, ci in puterea de cumparare... de ex, inainte de taiatu a 4 de 0 de la leu... toti eram milionari... 2 - tva a fost 25% din cauza crizei mondiale... acum tva o sa fie 24% din cauza ca psd sunt o adunatura de idioti care nu stiu sa dea o lege... sau nu ... psd nu o sa creasca tva... psd o sa bage impozit pe aia care muncesc... nu dealta da la rata de emigrare suntem pe 2 dupa siria... psd o sa aiba grija sa-i intrecem pe sirieni 3 - investitiile cam peste tot se fac prin imprumut si... fie vorba intre noi alea cresc economia! 4 - am incercat sa ma abtin dar deja nu mai pot... amice ESTI IDIOT! CE nu a administrat niciodata banii efectiv vorbesti numai tampenii ca sa-ti aperi hoti pe care dintr-un motiv care nu-l inteleg (ori esti hot , , ori esti idiot) ii aperi!
2 7
Radu-Mihai • 2018-03-08 06:27:58
1 4
INTERVIURILE HotNews.ro