Consiliul Superior al Magistraturii, aviz negativ pentru revocarea procurorului general Augustin Lazăr
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a emis luni aviz negativ asupra cererii ministrului Justiției de revocare a lui Augustin Lazăr din funcția de procuror general.
Și în cazul şefei DNA Laura Codruţa Kovesi avizul a fost negativ, ceea ce nu l-a împiedicat pe ministrul Justiţiei să trimită mai departe preşedintelui Klaus Iohannis propunerea sa de revocare a acesteia.
Procurorul general Augustin Lazăr a spus, în ședința CSM, că procedura de evaluare a sa derulată de Tudorel Toader este nelegală întrucât ministrul Justiției nu are competența funcțională de a evalua procurorii cu funcții de conducere. Lazăr a mai spus în Secția pentru procurori a CSM că toate punctele din raportul de evaluare întocmit de Toader au ca numitor comun instrumentarea dosarului legat de protestul din 10 august din Piața Victoriei.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, în 24 octombrie că declanşează procedura de revocare a lui Augustin Lazăr din funcţia de procuror general.
Procurorul general Augustin Lazăr a depus la Curtea de Apel Alba o cerere de suspendare a procedurii de revocare, cerere care se va judeca în 20 noiembrie. De asemenea, procurorul general a depus şi la Ministerul Justiţiei o plângere prealabilă prin care cere oprirea procedurii de revocare.