Un bărbat din Galați și-a ținut patru luni mama decedată în casă pentru a-i încasa pensia. Cum au aflat polițiștii
Un bărbat, de 45 ani, din judeţul Galaţi, s-a ales cu dosar penal, după ce şi-a ţinut mama decedată în casă patru luni, pentru a-i încasa pensia, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan au fost sesizaţi de factorul poştal care îşi desfăşoară activitatea pe raza comunei Cuza Vodă, cu privire la faptul că, de aproximativ patru luni, nu a mai înmânat pensia unei femei, de 78 ani, din localitate, pe care nu a mai vazut-o la domiciliu, ci fiului acesteia, în vârstă de 45 ani, împreună cu care locuia.
Poliţiştii s-au deplasat imediat la domiciliul persoanei în cauză unde, într-o cameră, au descoperit corpul neînsufleţit al femeii, aflat într-o avansată stare de descompunere.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă.