Un bărbat a fost împușcat în cap și se află în comă la spital după ce polițiștii au tras cu armele spre o mașină ce a refuzat să oprească, potrivit Ziua de Constanța. Poliția spune că două persoane au reușit să fugă, iar victima a fost găsită pe bancheta din spate a mașinii.

Incident CorbuFoto: Captura Ziua de Constanta

UPDATE 13.08 "Pacientul are aproximativ 20 ani şi a fost găsit în comă, cu o plagă în regiunea capului. A fost intubat şi transportat la spital", au informat reprezentanţii SAJ, menţionând că la faţa locului au intervenit un echipaj al SMURD şi un echipaj al Ambulanţei.

Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Polițiștilor, a declarat la Digi24 că nu s-a respectat semnalul de oprire făcut de agenți si că erau indicii că șoferul consumase alcool și că s-a săvârșit fapte ilegale. ”Din câte știu, s-a procedat corect, nu e niciun dubiu”, a spus liderul sindical.

Ce spune IPJ Constanța:

”O patrulă formată din doi polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, miercuri, 18 decembrie, în jurul orei 4.20, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat, pe bulevardul Năvodari, un autoturism care avea avarii - parbriz spart - motiv pentru care au procedat la efectuarea de semnal regulamentar de oprire.

Deoarece conducătorul autoturismului nu s-a conformat, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia cu autospeciala din dotare, cu mijloacele acustice și luminoase în funcțiune, pe mai multe străzi din orașul Năvodari, cu direcția spre localitatea Lumina.

În timpul urmăririi, polițiștii au tras un foc de avertisment în plan vertical, însă nici de această dată, conducătorul auto nu s-a conformat, continuând deplasarea, în acest timp fiind efectuate, în total, 3 focuri de avertisment în plan vertical.

În continuare, autoturismul și-a continuat deplasarea până în zona unei bariere de cale ferată (zona Usas), unde polițiștii au încercat să îl determine, din nou, pe conducatorul auto sa oprească, însă din cauza faptului ca acesta nu s-a conformat, au executat un foc de avertisment in plan vertical, iar apoi alte 5 focuri spre autoturismul în cauză, care efectua manevre de întoarcere pentru a-și asigura scăparea. În deplasarea lui, autoturismul s-a îndreptat in mod intentionat spre polițiștii aflați la fața locului, care au fost nevoiți să se retragă in autospeciala de poliție.

La intrarea în localitatea Corbu, autoturismul a virat la dreapta pe un drum de exploatare agricolă, unde a fost abandonat, 2 persoane fugind de la fața locului.

O altă persoană a fost găsită de polițiști pe bancheta din spate, fiind vorba despre un bărbat, inconștient, care prezenta o plagă împușcată la nivelul capului.”