Sari direct la conținut

Șofer din Galați, prins la volan cu alcoolemie de peste 2mg în aerul expirat. El se urcase la volan ca să-și mai ia o sticlă cu votcă

HotNews.ro
Etilotest, Foto: Politia Romana
Etilotest, Foto: Politia Romana

Un șofer de 46 de ani a fost prins în Galați la volan cu o alcoolemie de 2,06 mg alcool pur în aerul expirat. Jandarmii spun că acesta abia a reușit să coboare din mașină și să își mențină echilibrul. Bărbatul avea și permisul suspendat, tot pentru conducere sub influența alcoolului, transmite Mediafax.

Potrivit Jandarmeriei Galați, un echipaj de patrulare a observat, marți seara, pe strada Oțelarilor un autoturism care se deplasa sinuos, accelera și frâna brusc. Jandarmi au oprit mașina, iar în momentul în care i-au solicitat șoferului să coboare din vehicul „au observat că acesta a reușit cu greu să iasă din mașină și nu își putea ține echilibrul”.

Jandarmii au chemat un echipaj de la Poliția Rutieră, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat că avea o alcoolemie de 2,06 mg alcool pur în aerul respirat. Bărbatul, în vârstă de 46 ani, a fost dus la Spitalul de Urgență Galați pentru prelevarea de probe biologice.

Din verificările efectuate de către și din declarațiile martorilor a rezultat că bărbatul a urcat cu mașina pe bordură și era să lovească trei pietoni.

„Ulterior, acesta a coborât la un magazin din zonă, de unde și-a cumpărat o sticlă de votcă. După ce și-a cumpărat sticla de băutură s-a urcat la volan, iar după aproximativ un minut a fost oprit de către jandarmi. Bărbatul nu și-a justificat comportamentul și motivul pentru care s-a urcat băut la volan”, susțin reprezentanții IJJ Galați.

Tot în urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul avea permisul de conducere suspendat pentru conducerea sub influența alcoolului.

Poliția continuă cercetările în acest caz pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducere pe drumurile publice cu permisul suspendat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro