Sari direct la conținut

Metrorex, după informații privind o posibilă grevă și la metrou: Circulaţia trenurilor se va desfăşura conform graficului existent / Ce spune prefectul Capitalei

HotNews.ro
La metrou, Foto: Hotnews
La metrou, Foto: Hotnews

Circulaţia trenurilor de metrou se va desfăşura în perioada următoare conform graficului existent, a transmis duminică Metrorex, în contextul informațiilor privind posibilitatea declanșării unei greve și la metrou.

  • „Ca urmare a informaţiilor apărute în presă conform cărora există suspiciunea ca circulaţia la metrou să fie perturbată în perioada următoare, Metrorex asigură publicul călător de întreaga sa disponibilitate, circulaţia trenurilor de metrou se va desfăşura conform graficului existent”, a transmis Metrorex.

Și prefectul Capitalei, Alexandra Văcaru, spune că la acest moment nu există indicii privind declanșarea unei greve la Metrorex.

Duminică, în cea de a patra zi a grevei de la STB, au apărut informații despre posibilitatea declanșării unei greve și la metrou.

Liderul sindical de la STB Vasile Petrariu, care conduse Federața Sindicatelor din Transporturi și Servicii Publice, conduse înainte de sindicalistul de la Metrorex Ion Rădoi, a fost întrebat, duminică, despre informațiile privind posibilitatea declanșării unei greve la Metrorex, răspunzând:

  • „Nu am informația, dar e posibil pentru că există acest spirit de solidaritate. Ar fi foarte bine dacă s-ar întâmpla acest lucru”.

Directorul STB, Adrian Criț, a comentat, la Digi 24, declarațiile lui Petrariu:

  • „Trebuie să se știe că domnul Petrariu (nr – Vasile Petrariu, liderul sindical) este președintel Federației Sindicatelor din Transporturi, din care fac parte și sindicaliștii de la metrou
  • Dacă domnul Petrariu amenință cu grevă și la Metrorex, autoritățile publice trebuie să intervină pentu că acest lucru nu mai poate continua”.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro