Pensiile speciale: Magistrații se vor putea pensiona la 60 de ani. Pentru celelalte categorii, vârsta va crește la 65 / Detalii despre proiectul de lege
Vârsta de pensionare va creşte în cazul tuturor categoriilor de beneficiari de pensii speciale, va creşte perioada la care se va raporta calculul şi se va majora treptat şi perioada petrecută în activitatea respectivă, astfel încât cheltuielile cu aceste pensii vor fi apropiate de cele din sistemul contributiv, a afirmat, miercuri, Marius Budăi, propus pentru un nou mandat de ministru al Muncii.
- „În primul rând, va creşte vârsta de pensionare, în al doilea rând va creşte perioada la care se va raporta calculul, deci nu se va mai face acel calcul pe ultimele 6 luni, ultima lună sau ultimele 12 luni.
- Treptat vom ajunge să ne raportăm la veniturile din întreaga perioadă. Asta înseamnă o aliniere a contributivităţii.
- Dacă vorbim de magistraţi, nu se vor mai permite perioade asimilate şi, aşa cum era proiectul iniţial, se va începe de la 20 de ani strict în magistratură, urmând ca în următorii 5 ani, an de an, să crească această perioadă până la 25 de ani.
- Dacă vorbim de restul categoriilor, erau categorii care aveau un mandat fie de 4 ani, fie de cel puţin 14 ani – toate acestea au crescut şi s-au aliniat la 25 de ani.
- Acestea sunt lucruri care îndreaptă foarte mult sistemul către sistemul contributiv şi ajungem să avem şi vârsta de pensionare crescută similar la 65 de ani, dar şi raportarea la întreaga perioadă a veniturilor”, a spus Budăi, întrebat de jurnalişti despre modificarea pensiilor speciale, după ce la audieri a arătat că aşteaptă să primească raportul Comisiei Europene referitor la acest subiect.
Magistrații se vor putea pensiona la 60 de ani. Pentru celelalte categorii, vârsta va crește la 65
La audierile din comisia parlamentară, Budăi a spus că va creşte vârsta de pensionare la 65 de ani pentru toate categoriile, mai puţin la magistraţi, care se vor putea pensiona la 60 de ani:
- „Da, creşte vârsta de pensionare şi este prevăzut în amendamente la 65 (de ani – n. r.), cu excepţia magistraţilor, care rămân la 60, dar restul, toate categoriile, la 65 de ani.
- Raportarea de calcul se va face la stagiul complet, aşa cum este prevăzut, dar nu vom face o raportare peste noapte, pentru că ar însemna o bulversare a sistemelor şi sunt măsuri tranzitorii şi, sigur, veniturile din toată perioada vor fi luate în calcul”, a susţinut Marius Budăi, citat de Agerpres.
- În ceea ce priveşte această perioadă de tranziţie la noile norme, de 5 ani, el a precizat că CE a acceptat-o pentru că „toată această perioadă tranzitorie înseamnă practic şi respectarea protecţiei asupra unor decizii ale Curţii Constituţionale, dar înseamnă şi respectarea independenţei sistemelor şi mai ales o posibilitate de a lăsa perioada de tranziţie astfel încât să nu existe bulversări mari fie în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sau în justiţie sau în oricare alt sistem până la urmă”.
Referitor la impozitarea acestor pensii aflate în plată, Marius Budăi a susţinut că se va aplica la suma care depăşeşte salariul mediu brut pe economie, cu precizarea că nu va fi afectată partea de contributivitate.
Întrebat ce spune concret raportul Comisiei Europene, el a răspuns: „Concret spune raportul când îl voi primi la noapte”.
„Avem un raport preliminar pe impact – sunt acele grafice extrem de vorbitoare dacă putem spune aşa, dar sunt edificatoare, care arată foarte clar o curbă în jos cu cheltuielile cu acest sistem de pensii. Va converge foarte mult către sistemul contributiv”, a adăugat Budăi.
Legea privind reforma pensiilor speciale se află în dezbatere la Camera Deputaților, după ce Senatul a adoptat mai multe modificări.
România s-a angajat în fața Comisiei Europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să facă o reformă a pensiilor speciale. Legislația în vigoare și decizile Curții Constituționale au creat un blocaj instituțional în ceea ce privește reglarea pensiilor speciale.
Potrivit Guvernului, cheltuielile anuale cu pensiile speciale au ajuns la 12 miliarde de lei.
Beneficiari de pensii speciale – de serviciu și militare – sunt în jur de 190.000 de persoane, grosul fiind la pensiile militare – aproape 180.000 – unde intră cele de la MAI, MApN, SRI, SIE și STS.
În România numărul de beneficiari de pensii de serviciu înregistrat în mai 2023 era 10.281, potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceștia, 5.252 sunt pensionari veniți din zona procurorilor şi judecătorilor. În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, pensia medie de serviciu este de 21.555 de lei, din care 19.902 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.101 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.