Sari direct la conținut

Program STB prelungit pentru West Side Hallo Fest / Ture gratuite cu titicarul între Parcul Crângaşi şi Insula Lacul Morii

HotNews.ro
Festival de Halloween în Sectorul 6, Foto: Primaria sector 6
Festival de Halloween în Sectorul 6, Foto: Primaria sector 6

Societatea de Transport Bucureşti a prelungit, la solicitarea autorităţii locale, până după miezul nopţii programul liniilor care tranzitează zona unde are loc festivalul de Halloween – West Side Hallo Fest, pentru a avea cu ce ajunge acasă oamenii care vor rămâne până seara târziu la eveniment, transmite Agerpres.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au anunţat, joi, pe Facebook, că vineri seara ultimul tramvai de pe linia 11 va pleca pe traseu de la ambele capete la ora 23:30; 41, la ora 23:30, de la Ghencea şi la 00:15, de la Casa Presei; 44 va pleca din terminalul Vasile Pârvan la ora 23:20, iar la 23:55 de la terminalul Cartier 16 Februarie; ultimul autobuz de pe linia 162 va pleca din terminalul Giuleşti Sârbi la ora 23:30, iar de la Gara de Nord la ora 00:02; 163, la ora 23:30 de la capătul Giuleşti Sârbi şi la ora 00:05 de la Piaţa Operei; 178 va avea ultima cursă prelungită şi va pleca pe traseu de la terminalul Cartier Militari la ora 23:35, iar de la terminalul Sala Palatului la ora 00:19.

Traficul din zona Crângaşi-Giuleşti este afectat de lucrările Municipalităţii la Podul Grant, care este închis pe un sens. Autoritatea locală îi roagă pe oameni să vină la West Side Hallo Fest cu mijloacele de transport în comun.

Un titicar va face ture gratuit între Parcul Crângaşi şi Insula Lacul Morii, de vineri până duminică, pe durata West Side Hallo Fest.

Primăria Sectorului 6 sprijină şi mijloacele de transport alternativ, astfel că a montat nouă rastele pentru 18 biciclete, la intrarea pe insulă. În zonă nu este permis accesul auto, doar pietonal. Nu a fost restricţionat accesul pe insulă de pe dig. Se poate ajunge atât dinspre Crângaşi, cât şi dinspre Chiajna.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro