Sari direct la conținut

FOTO Cum arată avionul care îl va duce pe Klaus Iohannis în Africa – BoardingPass / Turneu de nouă zile în patru țări

Klaus Iohannis, Foto: Valeria Mongelli / AFP / Profimedia
Klaus Iohannis, Foto: Valeria Mongelli / AFP / Profimedia

​Avionul cu care va călători președintele Klaus Iohannis în Africa este unul foarte bine dotat și are inclusiv duș. Este vorba despre un avion Gulfstream G550, închiriat de la Global Jet Luxemburg, conform BoardingPass. Iohannis va pleca pentru nouă zile în Africa, unde va vizita patru țări. Este cel de al treilea turneu pe care șeful statului îl face în acest an, după cele din Asia și America de Sud.

Potrivit informațiilor BoardingPass, zborurile pentru vizitele oficiale din Africa ale președintelui României vor fi efectuate cu un Gulfstream G550 închiriat de la Global Jet Luxemburg.

Turneul lui Iohannis în Africa va începe de luni, de pe aeroportul din Sibiu, însă nu este clar pentru moment dacă se va opri și la București.

  • „Gulfstreamul G550 închiriat de la Global Jet poate transporta maximum 13 pasageri, iar o parte dintre scaunele avionului se pot transforma în două paturi pentru o persoană și alte două paturi duble.
  • Autonomia de zbor a acestui avion este de 12.500 de kilometri, fiind suficientă pentru a zbura din Sibiu fără escală până aproape de Antarctica.
  • Totuși, președintele României nu va ajunge atât de aproape de Polul Sud; vizitele oficiale vor avea loc în Kenya, Tanzania, Capul Verde și Senegal, potrivit Administrației Prezidențiale”, scriu cei de la BoardingPass.

Cum arată avionul cu care Iohannis va merge în Africa:

Al treilea turneu al lui Iohannis într-un an

Conform Administrației prezidențiale, Iohannis se va afla în Africa în perioada 14-23 noiembrie, unde va face o serie de vizite: vizite de stat în Kenya, Tanzania și Cabo Verde şi vizită oficială în Senegal.

Este cel de al treilea turneu pe care șeful statului îl face în acest an, după cele din Asia și America de Sud. O investigație Recorder arată că unele dintre deplasările în străinătate ale președintelui, ale căror costuri sunt ținute la secret de Administrația prezidențială, ajung să coste chiar și peste un milion de euro.

Cum motivează Administrația prezidențială turneul în Africa

Potrivit Administrației prezidențiale, vizitele lui Iohannis în Africa reprezintă „primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani și vizează relansarea relațiilor României cu continentul african, atât în relația directă a țării noastre cu statele africane, cât și ca parte a efortului comun de la nivel european, în contextul mai larg al nevoii de revigorare a relațiilor Uniunea Europeană – Africa în spiritul unui nou parteneriat”:

„Astfel, aceste vizite urmăresc relansarea dialogului politic la nivel înalt cu statele menționate și redinamizarea relațiilor economice și sectoriale, urmărind deschiderea și valorificarea de noi oportunități de colaborare în domenii de interes comun, inclusiv cele privind gestionarea provocărilor la nivel global”.

Administrația prezidențială mai spune că demersul lui Klaus Iohannis „are loc într-un moment de aprofundare și diversificare a relațiilor cu partenerii africani, în contextul în care, în ultimul deceniu, continentul african, în ansamblul său, a căpătat un profil tot mai pronunțat pe plan internațional”.

„Istoria recentă a României constituie un factor favorizant pentru reconectarea cu spațiul african”

  • „Noua statură internațională a Africii este demonstrată inclusiv prin interesul tot mai pregnant al actorilor globali, coroborat cu o creștere a comerțului și a investițiilor, precum și a colaborării în domenii precum dezvoltarea sau securitatea. În acest cadru, România are propria contribuție semnificativă, distinctă, în implementarea parteneriatului strategic euro-african, în spiritul unei cooperări pragmatice, oneste și echilibrate între parteneri egali.
  • Vizitele în Africa sunt cu atât mai importante în contextul în care România a adoptat recent Strategia Națională pentru Africa, denumită „România – Africa: Parteneriat pentru viitor prin pace, dezvoltare și educație, un document-cadru de viziune”, prin care țara noastră își propune revigorarea relațiilor cu Africa și aducerea lor la un nivel superior, în acord cu interesele României și cu importanța în creștere a Africii pe plan internațional.
  • Tradiția particulară a raporturilor româno-africane constituie un motiv solid pentru dinamizarea relațiilor României cu Africa, pe baze noi, în acord cu statutul actual al țării noastre. De asemenea, istoria recentă a României constituie un factor favorizant pentru reconectarea cu spațiul african, inclusiv din perspectiva experienței acumulate și a lecțiilor învățate în procesul de tranziție către modernitate caracterizată de democrație, economie de piață, stat de drept și respectarea drepturilor omului.
  • În plus, România are un profil tradițional clar în raport cu Africa, în domeniul educației, al păcii și al securității, precum și în cel al cooperării economice, cărora trebuie să li se acorde o atenție sporită în continuare”, mai arată Administrația prezidențială.

Ce întâlniri va avea Iohannis în turneul din Africa

Potrivit sursei citate, cu prilejul vizitei de stat în Kenya, Klaus Iohannis va avea consultări politice bilaterale cu președintele William Ruto și va participa la sediul ONU de la Nairobi (United Nations Office at Nairobi) la o întâlnire cu directorul executiv al UNEP (United Nations Environment Program).

De asemenea, vor fi semnate documente oficiale privind mediul și cooperarea politică și se va inaugura o donație a României pentru o școală kenyană, donație din programul României de asistență pentru dezvoltare.

În cadrul vizitei de stat în Tanzania, Iohannis va avea consultări politice cu președintele Samia Suluhu Hassan.

Vizita de stat în Cabo Verde va prilejui consultări ale președintelui României cu președintele Cabo Verde, José Maria Neves. Programul oficial va include, de asemenea, întrevederi cu președintele Adunării Naționale, Austelino Tavares Correia, cu prim-ministrul Cabo Verde, José Ulisses Correia e Silva, și cu primarul orașului Praia, Francisco Avelino Carvalho. De asemenea, Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu foștii studenți din Cabo Verde care au studiat în România.

În vizita în Senegal, Iohannis, va avea consultări politice cu președintele Senegalului, Macky Sall. De asemenea, programul oficial al vizitei mai include, printre altele, participarea lui Klaus Iohannis, alături de președintele Macky Sall, la inaugurarea Casei Națiunilor Unite din Senegal, care va găzdui cele 34 de agenții ale ONU prezente în Senegal. Programul vizitei va prilejui şi o întrevedere a președintelui Klaus Iohannis cu foști studenți senegalezi în România, conform Administrației prezidențiale.

Președintele României va analiza alături de interlocutorii săi provocările de securitate fără precedent”

  • „Președintele României va urmări, în dialogul cu înalții demnitari din țările vizitate, identificarea măsurilor pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și creșterea schimburilor economice; impulsionarea cooperării sectoriale în domenii de interes comun, precum agricultură și siguranță alimentară, managementul situațiilor de urgență, securitate cibernetică, infrastructură digitală, consolidarea profilului României de furnizor de educație și formare, pornind de la tradiția cooperării în acest domeniu cu statele africane; stimularea continuării cooperării în formate multilaterale și internaționale.
  • Având în vedere contextul actual complex la nivel global, președintele României va analiza alături de interlocutorii săi provocările de securitate fără precedent la nivel regional și internațional. Președintele Klaus Iohannis va prezenta impactul conflictului provocat de Rusia în imediata vecinătate a țării noastre, dar și la nivel global, cu accent pe gestionarea problematicii refugiaților, precum și contribuția României la securitatea alimentară globală.
  • Va fi reliefată nevoia combaterii în comun, de către toate statele membre ale ONU, a tendințelor de contestare sau de erodare a principiilor fundamentale ale multilateralismului și ale dreptului internațional, în primul rând a celor înscrise în Carta ONU.
  • Totodată, președintele României va sublinia necesitatea contracarării fenomenului dezinformării la nivel global”, mai arată Cotroceniul.

Alte teme pe agenda discuțiilor, enumerate de Administrația prezidențială: combaterea schimbărilor climatice, dezvoltarea durabilă, reducerea inegalităților sociale, consolidarea democratică și promovarea drepturilor omului şi alte provocări ale tranziției, precum: dificultățile privind asigurarea de suficiente locuri de muncă decente pentru tineri, integrarea femeilor pe piața muncii și în viața publică, reforma și modernizarea agriculturii, dar și reformele electorale.

Este cel de al treilea turneu pe care șeful statului îl face în acest an, după cele din Asia (martie) și America de Sud (aprilie).

Cele mai scumpe vizite ale lui Klaus Iohannis – investigație Recorder

O investigație Recorder publicată în această săptămână arată că unele dintre deplasările în străinătate ale președintelui Klaus Iohannis, ale căror costuri sunt ținute la secret de Administrația Prezidențială, ajung să coste chiar și peste un milion de euro.

Președinția refuză să facă publice costurile, deși este vorba de bani publici. Recorder a consultat specialiști din piață și a aproximat costurile zborurilor, având în vedere detaliile publice ale acestora (locația, ora deplasării, destinația etc) disponibile pe platforme precum FlightRadar24.

Jurnaliștii de la Recorder arată și că președintele României a fost singurul din Uniunea Europeană care a ales să meargă la încoronarea regelui Charles al III-lea cu un avion privat. Costurile zborului, care a avut escală la Sibiu, s-au ridicat la aproximativ 85.000 de euro, conform Recorder. Asta, în contextul în care președințiile unor țări precum Estonia, Cehia, Letonia sau Finlanda au cheltuit în jur de două sau trei mii de euro pentru deplasarea în Marea Britanie, adică de 40 de ori mai puțin față de cât a cheltuit Administrația Prezidențială din România.

Jurnaliștii de la Recorder arată că zborul lui Iohannis la un dineu din Rotterdam, cu un avion cu dormitor aerian (deși zborul a durat doar două ore), cu un echipaj format din trei oameni și șase pasageri, a costat 170.000 de euro.

Zborul București – Reykjavik – Sibiu, la o reuniune internațională a liderilor de stat: peste 260.000 de euro.

Turneul asiatic și sud-american al președintelui Iohannis, cu un ocol la Sibiu, a costat peste un milion de euro, conform jurnaliștilor de la Recorder. Costurile sunt asemănătoare și în cazul vizitei președintelui în America Latină: Brazilia, Chile și Argentina: aproximativ 1,2 milioane de euro.

Când a zburat, tot cu avion privat, la Bruxelles, pentru întrunirea Consiliului European, cu escală la Sibiu, Iohannis a plecat din București, a avut escală la Sibiu și apoi a aterizat la Bruxelles. De acolo, s-a întors în România, în Constanța (fără să aibă program oficial), iar costurile s-au ridicat la peste 200.000 de euro.

Recorder mai arată și că atunci când Iohannis a fost întrebat despre secretizarea informațiilor despre costurile deplasărilor sale externe, el a spus că „Așa este legea”, deși acest lucru nu este adevărat, pentru că nu este prevăzut în nicio lege că aceste informații trebuie să fie secrete de stat.

„Câți cetățeni poate ignora un președinte?”

În acest context, cei de la Recorder au creat site-ul recorder.ro/transparenta, prin care îi îndeamnă pe oameni să îi trimită un mesaj președintelui Iohannis în care să îi ceară să desecretizeze costurile deplasărilor sale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro