Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii” a câștigat Premiul Queer Palm la Festivalul de Film de la Cannes
Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu, a câștigat vineri seara Premiul Queer Palm la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, au anunțat organizatorii festivalului, citați de Liberation.
Queer Palm este decernat din 2010 la Festivalul de la Cannes pentru a celebra filmele cu „personaje sau tematică LGBT sau feministă, sau care provoacă normele legate de gen”, potrivit organizatorilor.
În selecția de anul acesta au fost incluse 23 de filme și scurtmetraje, printre care și Emilia Perez, filmul musical al regizorului francez Jacques Audiard în care joacă cântăreața americană Selena Gomez, alături de Zoe Saldana și Edgar Ramirez.
Premiul i-a fost înmânat regizorului Emanuel Pârvu de către regizorul belgian Lukas Dhont, președintele juriului, care a citit și motivația, potrivit movienews.ro:
„O descompunere dură și prețioasă a unui sistem al violenței. Perspectiva sa dezvăluie încet lumea patriarhală în care au crescut personajele noastre în care spațiul de a exista pe deplin este făcut imposibil de structurile ideilor adânc înrădăcinate. […] În acest film hipnotizant, oamenii par să fie ținuți de sfori care îi îndepărtează de lumină, până când unii dintre ei încep să se elibereze.”
La ceremonie a fost prezentă și Miruna Berescu, co-scenarista și producătoarea filmului, potrivit sursei citate.
- Pe același subiect: „Trei kilometri până la capătul lumii”. Ce scrie presa străină despre noul film românesc premiat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes
Despre ce este filmul „Trei kilometri până la capătul lumii”
Filmul spune povestea lui Adi, un adolescent de 17 ani, dintr-un sat din Delta Dunării, care, prin eforturile părinților săi, învață la Tulcea. Venit acasă în vacanța de vară, Adi se simte bine alături de familia sa și de prietena lui cea mai bună, Ilinca.
Atunci când familia este confruntată violent cu un adevăr pe care nu îl pot nici înțelege, nici accepta, dragostea necondiționată pe care Adi ar trebui să o primească de la părinții săi dispare brusc, iar lui Adi îi rămâne o singură soluție, afirmă descrierea oficială a lungmetrajului.
Filmul îi are în rolurile principale pe Bogdan Dumitrache, Laura Vasiliu, Ciprian Chiujdea, Ingrid Micu-Berescu și Valeriu Andriuţă.
Scenariul este semnat de Emanuel Pârvu și Miruna Berescu, imaginea filmului este semnată de Silviu Stavilă, montajul de Mircea Olteanu, iar scenografia și costumele de Bogdan Ionescu. Din distribuție mai fac parte actorii: Adrian Titieni, Richard Bovnoczki, Alina Berzunțeanu, Vlad Brumaru și Radu Gabriel.
„Nu știu ordinea mulțumirilor…. Cred că echipa ar fi cea la care pleacă gândul prima dată. Echipa e cea fără de care lucrurile nu pot funcționa. Noi am fost o echipă. De la scenariu până aici, toată lumea a iubit proiectul ăsta. Toți care sunt pe generic, de la actori la sponsori, de la tehnic la PR, de la pre la post, cu toții am tras să-l vedem că se va descurca singur în lume. Filmul”, a declarat actorul și regizorul Emanuel Pârvu într-o postare făcută pe Facebook după anunțarea premiului.
Filmul românesc, în Competiția Oficială a Festivalului Internațional de Film de la Cannes
Organizatorii prestigiosului festival de film ce are loc anual la Cannes au anunțat luna trecută că „Trei kilometri până la capătul lumii” a fost selectat în Competiţia Oficială pentru Palme D’or, marele premiu al festivalului, unde concurează cu filme ca Megalopolis al lui Francis Ford Coppola sau Kinds of Kindness, noul lungmetraj al regizorului grec Yorgos Lanthimos.
„Competiţia oficială la Cannes este ceva ce, ca regizor, probabil visezi toată viaţa, locul în care îţi doreşti să îţi fie văzute filmele, unde doreşti să fii. Sunt atât de multe ‘cărări’ pe care, la un moment dat, o poţi lua – de la ideea filmului la scenariu, de la locaţii la filmarea propriu-zisă, de la actorie la montaj, încât nici nu mai ştii exact de unde s-a legat. Sigur de la Dumnezeu. Un mare mulţumesc tuturor celor implicaţi, am făcut împreună o echipă minunată şi iată şi prima noastră (mare) recunoaştere”, a declarat atunci Emanuel Pârvu, citat într-un comunicat remis presei.
„Anul trecut, în septembrie, filmam în Deltă, la Sfântu Gheorghe. Astăzi, primim această veste cu o enormă bucurie, veste pe care o împărţim cu fiecare dintre cei care care ne-au stat alături în munca la acest film. Cred că nu ne-am fi putut dori o premieră mondială pentru filmul nostru alta decât la Festivalul de la Cannes, iar să ştim că munca noastră va fi în Competiţia oficială în compania unor filme de Coppola, Cronenberg sau Lanthimos este ca un premiu în plus. Va fi cu siguranţă o experienţă extraordinară la Cannes, însă suntem cu gândul şi la momentul în care publicul din România va vedea acest film pe marile ecrane, probabil toamna aceasta”, a spus și Miruna Berescu.
Ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film de la Cannes se va încheia sâmbătă, 25 mai, zi în care vor fi anunțate marile premii.
„Trei kilometri până la capătul lumii” este cel de al treilea lungmetraj semnat de Emanuel Pârvu, după debutul „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor” care a primit două premii la Festivalul de Film de la Sarajevo în 2018 pentru cel mai bun regizor şi cel mai bun actor principal (Şerban Pavlu) şi lungmetrajul „Marocco”, selectat la Festivalul de la San Sebastian 2021.
Noul lungmetraj al lui Emanuel Pârvu a fost unul dintre cele 3 filme românești prezentate anul acesta la Festivalul de la Cannes, care a început pe 14 mai. Deocamdată nu a fost anunțată data exactă a lansării sale în cinematografele din România, dar el va fi proiectat și la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) pe 20 iunie.