Sari direct la conținut

VIDEO UPDATE Atac cu armă albă pe London Bridge, în centrul Londrei: Doi trecători au fost uciși, alți trei răniți / Atacatorul a fost împușcat de poliție / Incidentul, considerat „terorist”

HotNews.ro
VIDEO UPDATE  Atac cu armă albă pe London Bridge, în centrul Londrei: Doi trecători au fost uciși, alți trei răniți / Atacatorul a fost împușcat de poliție / Incidentul, considerat „terorist”

Cel puțin două persoane au fost ucise și alte trei au fost rănite, vineri, la Londra, în urma unui atac cu armă albă comis pe celebrul London Bridge din centrul capitalei britanice. Atacatorul a fost împușcat mortal de poliție. Potrivit presei, acesta avea asupra sa și o falsă vestă cu explozibili. Poliţa londoneză a încadrat atacul drept unul „terorist”.

22.30Atacul cu cuțitul comis vineri pe London Bridge, în centrul Londrei, s-a soldat cu doi morți și trei răniți, a confirmat poliția, potrivit AFP.

„Cu tristețe trebuie să vă informez că, pe lângă suspect, care a fost împușcat mortal de poliție, doi dintre cei care au fost răniți în acest atac de pe London Bridge și-au pierdut viața”, a anunțat șefa Scotland Yard, Cressida Dick, într-o conferință de presă.

22.10 Atacul de pe London Bridge: premierul britanic Boris Johnson a convocat vineri seară o reuniune a Comitetului de criză din cadrul Guvernului, informează AFP.

Reuniunea așa-numitului comitet „Cobra” ar urma să înceapă de la ora locală 21.30 (23.30, ora României), potrivit purtătorului de cuvânt al premierului britanic.

21.49 Alerta de la Oxford Circus s-a dovedit falsă, potrivit mass-media.

Reprezentanții Poliţiei britanice a transporturilor (BTP) au confirmat pentru Daily Mirror că au fost sesizați în cursul serii pentru a interveni la stația Oxford Circus.

Într-un mesaj postat ulterior pe Twitter, Poliția Transporturi informa pasagerii că, pâna la ora locală 23.00, din stațiile Oxford Circus și Marble Arch nu se va putea lua metroul.

21.40 Nu se știe deocamdată care e natura urgenței de la Oxford Circus, cea mai aglomerată stație de metrou din Londra.

Primele relatări despre un posibil incident au apărut în jurul orei locale 19.00, pe rețelele de socializare.

„Haos pe #OxfordStreet #OxfordCircus – oamenii ies în fugă de la metrou și se adăpostesc în magazinele din jur (…) Ce se întâmplă?”, a scris o persoană pe Twitter.

O altă persoană a scris, tot pe Twitter: „Tocmai am fost evacuați din stația Oxford Circus. Nu știu ce se întâmplă, dar recomand evident să evitați zona”.

21.29 Nou incident în Londra, la stația de metrou Oxford Circus.

Oameni au fost văzuți ieșind „în fugă și panicați” de la stația de metrou Oxford Circus din Londra, relatează Daily Express.

Reuters anunță că poliția intervine în zonă.

20.31 Doi trecători au fost uciși în atacul de pe London Bridge, informează BBC citând o sursă guvernamentală.

20.10 Premierul britanic Boris Johnson anunță că situația este acum „sub control”. El i-a lăudat pe cei care au intervenit pentru a-l pune la pământ pe atacator, care purta o falsă vestă cu explozibili.

„Vreau să aduc un omagiu curajului extraordinar arătat de acei trecători care au intervenit fizic pentru a proteja viața celorlalți. Pentru mine, ei reprezintă tot ce e mai bun în țara aceasta și le mulțumesc în numele întregii țări”, a spus Boris Johnson într-o declarație televizată.

18:35 Atacatorul a fost ucis de poliție

17:30 Poliția tratează atacul „cu precauție” drept un incident „terorist”

17:21 Cel puțin o persoană a fost ucisă, nu este vorba de atacator (Sky News)

16:43 Poliția a anunțat că a fost sesizată pentru un caz de înjunghiere, o persoană a fost reținută / Mai multe persoane ar putea fi rănite

„Suntem în primul stadiu al procesului de tratare a unui incident la London Bridge”, a precizat Metropolitan Police pe Twitter.

Locul a fost izolat de poliție, potrivit BBC.

Mai multe persoane au fost rănite vineri la Londra în urma unui atac cu armă albă pe London Bridge, incident tratat „din precauție” drept unul „terorist” de poliție, care a împușcat o persoană, scrie AFP.

„La acest stadiu, circumstanțele legate de incidentul de la #LondonBridge rămân puțin clare. Cu toate acestea, din precauție, tratăm incidentul ca fiind de natură teroristă”, a scris poliția pe Twitter.

Forțele de ordine, care au fost sesizate la ora locală 13,58, anunțaseră anterior că un bărbat a fost arestat și că „un anumit de persoane au fost rănite”.

„Am văzut un bărbat căzut la pământ, cu un cuțit lângă el” după „mai multe focuri de armă”, a povestit un bărbat care lucrează în birourile din fața podului.

Un ziarist BBC care traversa podul a afirmat că a auzit mai multe focuri de armă și a văzut un bărbat pus la pământ de forțele de ordine.

„Se pare că este o dispută în curs la celălalt capăt al podului, cu mai mulți bărbați care atacă un bărbat”, a povestit ziaristul, John McManus. „Poliția a venit rapid, inclusiv polițiști armați, și atunci mai multe focuri de armă au fost trase spre acest om”.

Imagini publicate pe rețelele sociale arată polițiști cu armele îndreptate spre o persoană întinsă la pământ. De asemenea, poliția percheziționa un camion alb oprit transversal pe pod.

–––––-

În iunie 2017, o mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe London Bridge, care traversează Tamisa. Din mașină au ieșit trei bărbați care au înjunghiat trecătorii în Borough Market. Bilanț: opt morți. A fost unul dintre atentatele revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic.

În martie 2017, un bărbat a intrat cu mașina pe podul Westminster înainte de a înjunghia mortal un polițist în fața Parlamentului. Cinci persoane și-au pierdut viața atunci.

Două luni mai târziu, 22 de persoane – printre care și copii – au murit în cadrul unui atac la sfârșitul concertului lui Ariana Grande, la Manchester.

La începutul lui noiembrie, nivelul de alertă teroristă din Marea Britanie a fost redus de la „grav” la „substanțial”, riscul unui atentat fiind acum considerat „probabil”, și nu „foarte probabil”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro